Sâmbătă, 5 martie, are loc finala Eurovision, în care concurează 10 finaliști.
În umbra conflictului armat din Rusia, finala concursului Eurovision are loc în această seară. După ce fiecare concurent va urca pe scenă, rezultatul final îl va desemna pe reprezentantul României la ediția europeană.
La finalul săptămânii, sâmbătă (5 martie) are loc finala concursului Eurovision România 2022. Juriul concursului este compus din Ozana Barabancea, Alexandra Ungureanu, Randi, Adrian Romcescu și Cristian Faur. Din cele 46 de piese înscrise inițial, doar 10 au ajuns în finala acestei seri.
Fiecare dintre cei zece concurenți va fi jurizat, dar și publicul va avea un cuvânt de spus în această decizie, prin intermediul SMS-urilor.
Primul concurent a fost Andrei Petruș cu melodia „Take me”, urmat de Alex Parker și Bastien cu melodia „All this love”. A treia interpretare, ”One night”, a lui Gabriel Basco a impresionat, iar al patrulealea concurent, Vanu, a interpretat „Never give up”. A cincea concurentă, Petra a cântat „Dragostea e religia mea”, al șaselea, Moise, a venit cu piesa „Guilty”, Minodora, Cream și Diana Bucșa, de pe locul șapte, au interpretat ”România mea”, iar Kyrie Mendel, cu indicativul 8, a venit cu piesa ”Hurricane”. Ultimii doi concurenți au fost Dora Gaitanovici, cu „Ana e în fiecare dintre noi” și WRS, cu ”Llame”.
Printre primii trei finaliști se numărăr Dora Gaitanovici, Wrs și Kyrie Mendel. Dora a ocupat locul al treilea. Pe primul loc și finalistul care va reprezenta România este WRS.
În cadrul ediției românești, alț șapte artiști și-au prezentat piesele de concurs. Aceștia sunt Ronela Hajati (din Albania), Stefan (din Estonia), Zdob și Zdub (din Moldova), Andrea (din Macedonia de Nord), Vladana (din Polonia), Intelligent Music Project (din Bulgaria) și We are Domi (din Cehia). O invitată specială este Jamala, din partea Ucrainei, care a câștigat concursul în 2016, cu melodia 1944. Aceasta a transmis un mesaj de pace la deschiderea ediției din acest an.
Rețeaua de radiodifuziune publică ucraineană UA:PBC a trimis o scrisoare deschisă către EBU în ziua în care armata rusă a invadat statul ucrainean. Deși, inițial, cei de la Eurovision nu au împiedicat participarea rușilor la concursul din 2022, între timp oficialii competiției muzicale s-au răzgândit, ulterior, declarând că Rusia a fost suspendată.
„Colegiul executiv al EBU a luat decizia de descalifica Rusia, în urma unei recomandări a organului de conducere al Eurovision Song Contest, Grupul de Referință, pe baza regulilor evenimentului și a valorilor EBU. Decizia reflectă îngrijorarea că, în lumina crizei fără precedent din Ucraina, includerea unei candidaturi ruse în Concursul din acest an ar aduce concurența în discredit. Rămânem dedicați protejării valorilor unei competiții culturale care promovează schimbul și înțelegerea internațională, reunește publicul, celebrează diversitatea prin muzică și unește Europa pe o singură scenă.”, a declarat organizația într-un comunicat oficial, potrivit celor de la Euronews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News