Cutremur după Eurovision 2022. Reprezentanții TVR iau în considerare retragerea României de la edițiile viitoare și acționarea în instanță a organizatorilor

Sursă foto: Facebook (Eurovision Song Contest)
Sursă foto: Facebook (Eurovision Song Contest)

Eurovision 2022. TVR a decis să investigheze acuzațiile aduse de EBU, însă dezaprobă gestionarea situației create de voturile juriilor naționale cu ocazia semifinalelor și a finalei concursului Eurovision 2022.

”TVR dezaprobă modul în care EBU (European Broadcasting Union) a gestionat situația generată de voturile exprimate de juriile naționale cu ocazia semifinalelor și a finalei concursului Eurovision 2022. Considerăm inacceptabil comportamentul EBU, care a aplicat un dublu standard în cazul unor grupuri de țări ale căror voturi s-au împărțit într-un mod care ridică suspiciuni.

În timp ce unele țări au fost penalizate, notele juraților fiind înlocuite cu note acordate de EBU - printr-un așa-numit ”algoritm” netransparent, care ridică la rândul său suspiciuni - pentru altele nu a fost aplicată nicio sancțiune. Mai grav, au beneficiat de puncte suplimentare, dirijate de EBU în numele țărilor penalizate (detalii la finalul comunicatului).

Impactul acestor suspiciuni asupra concursului și asupra reputației televiziunilor sancționate putea fi eliminat complet dacă EBU ar fi comunicat părților implicate îngrijorările sale de îndată ce au fost observate, adică, miercuri, 11 mai, după cea de-a doua semifinală pentru juriu.

Eurovision 2022. Delegațiile nu au fost anunțate în timp util de nereguli

Dacă EBU ar fi comunicat, a doua zi după vot, delegațiilor vizate notele date de jurații celor șase țări și ar fi explicat convingător existența unui ”tipar de vot neregulat,” TVR ar fi avut timp să reacționeze pentru a investiga prompt acuzațiile și a corecta situația, dacă ar fi fost cazul.

În acest fel, în cursul zilei de joi, 12 mai, puteam elimina orice suspiciune care plana asupra voturilor date de jurii în timpul celei de-a doua semifinale, iar în timpul galei pentru public puteau fi anunțati finaliștii pe baza notelor juraților, nu pe cele generate de ”algoritm.”

Acest lucru ar fi fost posibil, însă, doar dacă EBU ar fi tratat TVR ca pe un partener real și ar fi ținut cont de faptul că regulamentul Eurovision este cel ce dă independență totală juriilor naționale și că televiziunile nu pot nici afla și nici influența punctajele acordate de jurați, decât mult timp după ce au fost trimise către EBU. Astfel, TVR nu a aflat decât după finală modul în care au votat jurații români în semifinală.

Din păcate, din cauză că EBU a decis să ne trimită abia după șapte zile informațiile relevante, tot ce am putut face a fost să cerem explicații oficiale juriului din România, ”post-factum,” asupra votului din cea de-a doua semifinală. Chiar și în acest context, în care am fost deja judecați și sancționați, fără a ni se da posibilitatea de a ne apăra, TVR va colabora cu toate celelalte televiziuni sancționate pentru a descoperi dacă neregulile semnalate au fost rezultatul unei tentative de fraudă.

Eurovision 2022. Observatorii EBU susțin că voturile ar fi fost regulamentare

Un alt aspect ce trebuie semnalat este faptul că EBU are mecanisme de prevenție și control. Atunci, când există suspiciuni față de un juriu, poate trimite observatori care să supravegheze procesul de vot. Ceea ce s-a și întâmplat, anul acesta, când EBU a decis să trimită observatori în două dintre cele șase țări sancționate.

Concluzia observatorilor a fost că votul a fost regulamentar și nu au raportat nicio abatere sau încercare de fraudare. Este unul dintre motivele pentru care la începutul probei finale pentru public, reprezentantul EBU a anunțat că toate voturile exprimate de jurați sunt valide.

Eurovision 2022. România a fost sancționată

În timp ce România și alte cinci țări au fost sancționate pentru că s-au votat reciproc, iată cum s-au repartizat voturile, în cea de-a doua semifinală, în cazul altor trei țări:

Australia a dat către:
Suedia 12
Israel 10
Belgia 8
Macedonia de Nord 7
Irlanda 6

Australia a primit de la:
Suedia 12
Israel 10
Belgia 8
Macedonia de Nord 5
Irlanda 5

Belgia a dat către:
Suedia 10
Australia 8
Israel 7

Belgia a primit de la:
Suedia 8
Australia 8
Israel 7

Suedia a dat către:
Australia 12
Estonia 10
Belgia 8
Malta 7

Suedia a primit de la:
Australia 12
Estonia 12
Belgia 10
Malta 10

În cazul acestor țări, organizatorii nu au sesizat ”tipare de vot neregulate.” Mai mult, lor le-au dat și cele mai multe puncte atribuite, prin ”algoritm,” de la țările sancționate pentru că s-au votat între ele. Dintre cele șase țări acuzate că au avut o înțelegere oneroasă pentru a intra în finală, doar trei au reușit. Dintre cele trei țări care au primit puncte prin ”algoritm” de la țări sancționate, toate au reușit să intre în finală.

Eurovision 2022. Organizatorii au mințit în legătură cu rezultatele concursului

Atitudinea de neînțeles a EBU față de TVR, un membru de tradiție al acestei organizații, care merită tratat cu respect, este subliniată și de faptul că organizatorii Eurovision au ales să mintă în timpul transmiterii rezultatelor finale ale concursului. Când a venit rândul reprezentantului României să anunțe rezultatul votului juriului, organizatorii au invocat o problemă tehnică inexistentă pentru a prezenta notele furnizate de ”algoritm.”

Reiterăm ce am spus și în primul nostru comunicat: nu a existat nicio problemă tehnică! Eda Marcus era pregătită să intre în direct, iar legătura funcționa perfect. Singurul motiv pentru care ne-a fost interzisă anunțarea votului juriului din România, care acordase 12 puncte Moldovei, a fost acela că am refuzat să acceptăm punctajul impus de EBU.

Eurovision 2022. TVR ar putea retrage România de la edițiile următoare

În urma situației create și a prejudiciilor de imagine aduse televiziunii publice, reprezentanții TVR iau în considerare retragerea României de la edițiile viitoare ale Eurovision și acționarea în instanță a organizatorilor evenimentului.

Pentru o mai bună înțelegere a modului în care s-a desfășurat activitatea juriului, în acord cu procedurile impuse prin regulamentul concursului, vă prezentăm cronologia derulării evenimentelor:

-       Miercuri, 11 mai, de la ora 22.00, în cadrul concursului a avut loc semifinala a doua - repetiția pentru juriu -, un show identic cu cel pentru public, care urma să aibă loc a doua zi.

-       Membrii juriului au sosit la sediul TVR cu 30 de minute înainte de începutul concursului, au prezentat notarului actele de identitate, au urmărit şi au fost informați despre regulile de votare - să nu comunice/să nu îşi exprime părerile despre piese/prestaţie/show către ceilalți membri, să înceapă notarea după prestaţia ultimului concurent, în momentul în care Şeful de vot îi anunţă că pot începe. După înmânarea formularelor, jurații au aşteptat până când Şeful de vot a fost informat de operatorul Digame (partenerul EBU care se ocupă de componenta de vot, inclusiv grafica aferentă) că votul lor este valid și că aceștia pot părăsi locaţia (juriul a fost obligat, conform regulilor, să nu părăsească locația timp de 90 de minute după ultima prestaţie din concurs).

-       Singurele două persoane care au știut rezultatul votului juriului din cea de-a doua semifinală au fost notarul care a legalizat rezultatul și Șeful de vot. Nimeni altcineva din România nu a avut acces la aceste informații până luni, 16 mai, după încheierea concursului, când voturile au fost făcute publice de EBU.

-       Până vineri, 13 mai, juriul nu s-a mai întrunit.

-       Vineri, 13 mai, a avut loc repetiția pentru juriu din cadrul finalei, un show identic cu cel pentru public care urma să aibă loc în ultima zi a concursului (14 mai). Juriul, notarul și Șeful de vot au reluat procedura parcursă în cadrul semifinalei pentru juriu, alături de reprezentanții Digame.
-       După acest moment, juriul României nu s-a mai întrunit.

-       Pe parcursul zilei de sâmbătă, 14 mai, Șeful de vot a susținut două teleconferințe cu organizatorii, pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziționare/citire/ ale Edei Marcus și a participat la două repetiții de transmitere a rezultatului juriului României, fără a primi vreo informare cu privire la eventualele suspiciuni privind jurizarea de la București.

-       14 mai, ora 0.30 (aprox.): tabelul cu rezultatul votului din finală atribuit de EBU juriului României (Ucraina 12 puncte) a fost transmis de organizatori reprezentanților TVR. Responsabilul de la București a sesizat neconcordanța și a solicitat explicații din partea operatorului Digame. Pe parcursul finalei pentru public, la sediul TVR, alături de Șeful de vot, mai erau prezenți președintele juriului și notarul.

-       0.50-1.09 – intervalul în care a fost anunțat, în cadrul show-ului, rezultatul jurizării României, cel calculat în baza unui algoritm stabilit unilateral de EBU.

-       1.09 – EBU transmite primul mesaj oficial, prin care toate delegațiile sunt anunțate că organizatorul a identificat anumite modele de vot neregulate (“irregular”) în rezultatele a șase țări, fără a nominaliza vreun participant. 

-       În ceea ce privește rezultatele votului atribuit în a doua semifinală, subliniem, din nou, că au fost anunțate doar luni, după încheierea concursului.”

Eurovision 2022. Oraganizatorii acuză TVR-ul că a trișat în mod „evident”

„Concursul Eurovision din acest an a fost un succes enorm prin aducecerea a sute de milioane de oameni din întreaga lume împreună, în unitate și sărbătoare.

După cum a fost comunicat sâmbătă, 14 mai, Partenerul de vot paneuropean independent al Uniunii Europene de Radiodifuziune (UER) a detectat modele de vot neregulamentare în voturile juriului a șase țări participante la a doua semifinală: Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino. Citește continuarea comunicatului celor de la EBU AICI

Orchestra Kalush, câştigătorii Eurovision 2022

Câştigătorii Eurovision 2022, Kalush Orchestra, vor face un turneu în Europa pentru a strânge fonduri pentru armata ucraineană.

Sâmbătă, Kalush Orchestra s-a bucurat de un val uriaș de susținere pentru a câștiga concursul, oferindu-le compatrioților lor un impuls necesar.

Solistul Oleh Psiuk a declarat într-o conferință de presă televizată în orașul Lviv din vestul Ucrainei că trupa va anunța în curând pe Instagram unde va merge în turneu.

„La fiecare spectacol vom strânge fonduri pentru nevoile armatei", a spus el, potrivit Reuters. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel