Evadatul din arestul poliţiei din Galaţi, prins

Incatusat
Incatusat

Magistraţii Tribunalului Galaţi au emis sâmbătă mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru tânărul care a evadat vineri din sediul poliţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, Gabriela Costin. 

Potrivit acesteia, bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. El este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Tânărul de 19 ani, din municipiul Galaţi, bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt, a evadat vineri din sediul poliţiei şi a fost prins după trei ore. 

Unde a fost prins bărbatul



"Evadatul a fost depistat de un echipaj al Secţiei 1 Poliţie Galaţi, la intersecţia străzii Maior Iancu Fotea cu strada Nicolae Bălcescu. La vederea poliţiştilor, a încercat să fugă, dar a fost prins, imobilizat şi condus la sediul poliţiei", a declarat Costin. Vineri, în jurul orei 3,30, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Galaţi a surprins în flagrant un tânăr care sustrăgea bunuri dintr-un autoturism aflat într-o parcare din cartierul Micro 20. 

La vederea poliţiştilor, acesta a fugit şi, fiind urmărit, a fost prins în cartierul Micro 17, încătuşat şi condus la sediul poliţiei. Cu ocazia cercetărilor, s-a constatat că tânărul, de 19 ani, din municipiul Galaţi, ar mai fi comis, în aceeaşi noapte, trei furturi din autoturisme şi un furt din anexa unei locuinţe. La scurt timp după ce pe numele tânărului a fost emisă o ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, acesta a evadat din sediul poliţiei, fiind căutat de poliţişti. Aceştia l-au prins după trei ore. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel