Evaluare ambasadori. Teodor Meleșcanu, primul MESAJ după solicitarea premierului Dăncilă

Teodor Melescanu, Romania
Teodor Melescanu, Romania

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu a transmis primul mesaj legat de scrisoarea pe care a primit-o de la premierul Viorica Dăncilă în privință evaluării ambasadorilor români. 

Teodor Meleșcanu spune că nu este vorba despre o listă cu ambasadori care să fie evaluați cu prioritate, ci se va face o analiză asupra activității tuturor diplomaților români.

"Nu este vorba despre o listă de ambasadori, ci de o cerere pentru evaluarea activității ambasadelor, care bineînțeles înseamnă și o evaluare a șefilor de misiuni care răspund pentru activitatea diplomatică în exterior. Este o chestiune care se face anual. Fiecare ambasadă transmite un raport de activitate  în decursul lunii ianuarie si pornind de aici, cererea doamnei prim-ministru a fost de a se face o evaluare foarte clară, a modului în care s-au desfășurat activitățile în oficiile diplomatice, urmând ca apoi să se ajungă la niște concluzii," a spus Teodor Meleșcanu la Antena 3.

Evaluarea lui George Maior

Întrebat despre ultima evaluare a ambasadorului României de la Washington, George Maior, ministrul de Externe al României spune că nu a avut acces la astfel de informații, el preluând mandatul în 2017. 

"Nu am văzut ultima evaluare a domnului Maior, noi acum evaluăm anul 2017, deci perioada în care am preluat mandatul. Nu pot să vă spun care au fost evaluările precedente. Acum facem această evaluare, pe absolut toate oficiile diplomatice ale României, pentru a avea o imagine mai corectă a activităților. Oficiile diplomatice trebuie să se ridice la înălțimea așteptărilor," a mai spus Meleșcanu. 

Reamintim că premierul Viorica Dăncilă a trimis către Ministerul de Externe o scrisoare prin care cere ministrului Teodor Meleşcanu nominalizarea de urgenţă a unui ambasador în Israel şi începerea procedurii de evaluarea a tuturor ambasadorilor şi consulilor români din străinătate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel