Elevii din clasa a doua au susținut, luni, primul examen din viața lor. Elevii din clasa a patra îl vor susține în 26 mai, iar cei din clasa a șasea în 2 iunie. Notele nu vor fi trecute în catalog. Este al doilea an în care Ministerul Educației organizează evaluarea națională pentru clasa a doua, a patra și a șasea. Motivația este că elevii vor fi evaluați cu privire la cunoștințele pe care le acumulează în primii ani de școală, dar și că vor fi obișnuiți cu atmosfera de examen.
Elevii clasei a doua au susținut luni primul lor examen, proba scrisă la limba română, marți au susținut proba de citit la limba română, iar miercuri proba la matematică. Fiecare examen a durat 25 de minute. Testările la clasa a patra vor viza competențele de înţelegere a textului scris în limba română și evaluarea competenţelor la matematică. Fiecare test va dura 60 de minute. Elevii din clasa a șasea vor fi testați la "limbă și comunicare", "Matematică şi Ştiinţele Naturii". Nu primesc note, iar rezultatele obţinute nu se vor trece în catalog.
"Nu contează la media finală, dar contează în traseul copilului. Cel puțin așa a fost gândit. Este un portofoliu care-l va urmări pe tot parcursul școlarității. Deci notele nu sunt doar pentru statistică. Intră-n portofoliul copilului, care crește cu el. Problema este că atunci când faci o schimbare trebuie să informezi populația și să faci o schimbare pe care să o poată înghiți mai ușor. Noi, românii, avem o tendință fantastică pentru competiție. Vârsta psihologică a evaluării în clasa a doua nu este una propice pentru a-i da o importanță foarte mare, e foarte bine că se întâmplă, dar trebuia pregătită psihologic mai bine, și părinții, și cadrele didactice, și elevii care se duc la evaluare, ca să știe ce se întâmplă, cum se întâmplă, să fie pregătiți din timp. Copilul evaluat în clasa a doua, a patra, a șasea nu se pregătește pentru evaluarea din clasa a opta. Dacă ar fi evaluarea în fiecare an, la finalul fiecărui an, poți spune că se pregătește, dar, așa, din doi în doi ani...
"Pentru părinte, de multe ori, școala este un fel de cutie închisă"
E un moment stresant, ca orice alt moment de evaluare. Extrem de important este că evaluarea trebuie să se facă în funcție de învățare, dar la noi evaluarea e evaluare, punct, adică este pentru a face statistici, cine e mai bun decât cine. În teorie, nu sună rău, problema este cum o aplici în practică, cât de bine îl implementezi. Nicio schimbare pe care am făcut-o în învățământ nu am pregătit-o, nu am vorbit cu părinții. Pentru părinte, de multe ori, școala este un fel de cutie închisă, el vede rezultatele, nota, vede copilul care vine fericit sau supărat acasă și atunci pentru părinte doar chestia asta, să înveți la școală, să ai note mari. În mod clar, presiunea este foarte mare", a comentat, pentru DCNEWS, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu