EVALUARE NAȚIONALĂ 2016. Şase candidaţi au fost eliminaţi luni, pentru tentativă de fraudă, de la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, informează Ministerul Educaţiei.
EVALUARE NAȚIONALĂ 2016. Potrivit sursei citate, la proba de luni au absentat 4.542 din cei 153.672 de candidaţi înscrişi.
'Dintre cei 153.672 de candidaţi înscrişi, au fost prezenţi 149.130 (97,04%), iar 4.542 (2,96%) au absentat. Au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă 6 candidaţi.
Lucrările acestora au fost notate cu 1', precizează sursa citată.
Marţi este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Examenul se va încheia miercuri cu proba scrisă la Matematică.
Prima afişare a rezultatelor este programată pe data de 1 iulie (până la ora 16,00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse şi contestaţiile (până la ora 20,00).
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie. Pentru susţinerea probelor au fost desemnate 4.809 centre de examen. Lucrările candidaţilor vor fi evaluate în centre zonale din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.
MENCS reaminteşte că media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu