Reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale au făcut, duminică, un apel către cadrele didactice să nu afecteze copiii prin demersuri 'radicale' precum boicotarea simulării Evaluării Naţionale, care începe luni.
'Aşadar, boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20% de la 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic', a precizat MEN pentru Agepes.
Totodată, ministrul le reaminteşte reprezentanţilor sindicali că sunt în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă. MEN subliniază că este în contact permanent cu sindicatele din învăţământ.
'Deciziile pe care le luăm vin în urma consultării directe cu liderii federaţiilor sindicale. De altfel, şi Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu o largă consultare a sindicatelor. În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea vârstei de pensionare, şi nu scăderea ei. Tendinţa este confirmată chiar de profesorii care fac solicitări să fie menţinuţi în activitate peste vârsta de pensionare', arată MEN. Duminică, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat că a consultat în această perioadă membrii de sindicat în vederea declanşării unor proteste, iar cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de Evaluare Naţională, care are loc în perioada 5-7 martie.
[citeste si]
Conform unui comunicat de presă al FSLI, angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două Camere din Parlament la solicitările federaţiei.
'Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018.
Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor susţin demersul colegilor noştri şi îi asigurăm de tot sprijinul pentru perioada următoare.
De asemenea, precizăm faptul că Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers. Nu în ultimul rând trebuie spus că protestul nostru nu îşi propune să atingă interesele elevilor', se precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu