EVALUARE NAȚIONALĂ LIMBA ROMÂNĂ 2019 subiecte și bareme. Absolvenții clasei a VIII-a intră marți, 18 iunie 2019, în focul examenelor la EVALUARE NAȚIONALĂ 2019. Elevii dau astăzi proba la Limba și literatura română.
EVALUARE NAȚIONALĂ LIMBA ROMÂNĂ 2019 subiecte și bareme. Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin marţi proba scrisă la Limba şi literatura română la Evaluare Naţională 2019, potrivit calendarului aprobat de MEN.
UPDATE: Elevii au avut de scris o compunere în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la şcoală, în timpul unei activităţi de lectură. De asemenea, aceștia au avut de redactat o argumentaţie pe baza unui text din genul dramatic.
EVALUARE NAȚIONALĂ LIMBA ROMÂNĂ 2019 subiecte și bareme. În acest articol, vom reveni cu UPDATE pentru publicarea subiectelor la Limba și literatura română la Evaluare Națională 2019. De asemenea, vom publica și baremele.
EVALUARE NAȚIONALĂ LIMBA ROMÂNĂ 2019 subiecte și bareme. Joi, 20 iunie, se desfăşoară proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba şi literatura maternă.
Un număr de 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Naţională, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12,00, în centrele de examen. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 - 20,00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.
Probele încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.
Potrivit MEN, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Ministerul Educaţiei Naţionale a pus la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale.
Numărul va fi disponibil în perioada 18 - 20 iunie, între orele 8,00 - 16,00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8,00 -14,00.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News