Evaluare Națională și Bacalaureat 2020. Măsuri speciale în școli

În școli și licee vor fi luate măsuri speciale în perioada în care elevii se vor pregăti pentru Evaluarea Națională și pentru Bacalaureat, dar și în zilele în care se vor susține probele examenelor.

Publicitate

Directorul unei școli din București, Daniela Voinea, a declarat că va fi nevoie de mai multe săli pentru organizarea în bune condiții a examenelor, pentru că într-o sală de clasă vor putea intra doar zece elevi.

„În momentul în care vom intra la Evaluare, spre deosebire de anii trecuţi, având în vedere distanţarea socială nu avem voie să avem mai mult de 10 copilaşi în clasă. Deci vom avea un număr mai mare de săli în care vom susţine Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a", a spus Daniela Voinea.

O problemă ar putea apărea în orașele mai mici, din cauza lipsei sălilor de clasă.

„O să vedem la Bacalaureat, acolo chiar în oraşe, având în vedere că din 15 în clasă au rămas şi la ei tot zece, acolo cred eu că va fi o problemă vizavi de locaţia în care se susţine examenul", a mai spus directorul.

„Trebuie respectate nişte condiţii. Această temperatură care este luată la intrarea în curtea şcolii, după care copiii vor merge la săli, noi va trebui să planificăm orele de pregătire la intervale de 10 - 15 minute astfel încât să nu se producă îmbulzeală la poarta şcolii. Ei vor fi introduşi într-o sală de clasă, sală care va rămâne a lor până la sfârşitul perioadei de pregătire", a precizat Voinea, potrivit Mediafax.

Pe parcursul celor două săptămâni de recapitulări, intrarea şi ieşirea din şcoală se va face separat. La intrare, elevii vor fi obligaţi să se spele pe mâini şi să se dezinfecteze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel