Rezultatele la Evaluarea Națională. Ministrul Educației, anunț

FOTO: Freepik @jannoon028
FOTO: Freepik @jannoon028

77,6% dintre candidaţi au luat note peste 5 la română şi 68,7% la matematică. Ministrul Ligia Deca a făcut anunțul în urmă cu puțin timp.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat miercuri că la Evaluarea Naţională, 77,6% dintre candidaţi au obţinut note peste 5 la proba de limba română, iar 68,7% au luat note peste 5 la matematică, informează Agerpres. Astfel, peste 74% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională în 2024 au luat medii peste 5, acesta fiind cel mai mic procent din ultimii patru ani.

"La limba română, 77,6% dintre candidaţii prezenţi au obţinut note peste 5, faţă de 73,98% la simulare, procentul este aşadar în creştere. La matematică, 68,7% dintre candidaţii prezenţi au obţinut note peste 5, faţă de 42,37% la simulare. Avem, aşadar, tot creştere, de peste 26%. În ceea ce priveşte notele de 10 la limba română, 407 candidaţi au obţinut nota 10, la matematică 1.060 de candidaţi au obţinut nota 10, iar candidaţi care au obţinut nota 10 atât la limba română, cât şi la matematică avem 65 la nivelul întregii ţări. Între copiii care au obţinut medii între 5 şi 10, cel mai mare procent se situează în intervalul de medii 7,80 şi 8,99, puţin peste 33% dintre copii s-au situat în acest interval de medii", a spus Deca într-o conferinţă de presă.

Județele cu cea mai slabă prezență

Ministrul Educaţiei a anunţat că aproape 153.000 de candidaţi au participat la Evaluarea Naţională la fiecare dintre probele de limbă română şi matematică, iar peste 8.300 de candidaţi au susţinut proba la limba maternă. Cele mai ridicate rate de prezenţă au fost înregistrate în judeţele Bucureşti, Neamţ, Constanţa, Ilfov, Tulcea şi Gorj, depăşind 98%, în timp ce judeţele Teleorman, Brăila, Olt, Satu Mare şi Bihor au avut prezenţe între 89,3% şi 91,4%.

Pentru prima dată, lucrările de la Evaluarea Naţională au fost corectate integral folosind platforma de evaluare digitalizată.

"După ce se va încheia şi examenul de bacalaureat vom colecta feedback atât în ceea ce priveşte desfăşurarea examenelor, cât şi în ceea ce priveşte procesul de evaluare digitalizată pentru a continua îmbunătăţirea atât a platformei, cât şi metodologiilor pentru organizarea şi desfăşurarea acestor examene naţionale. În zilele următoare eventualele contestaţii la Evaluarea Naţională pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, astăzi, în intervalul orar 16,00 - 19,00 şi mâine în intervalul 8,00 - 12,00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 9 iulie. După afişarea rezultatelor finale încep etapele admiterii la liceu", a mai spus ministrul Educaţiei. 

Rezultatele înainte de contestații pot fi consultate AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel