Informații noi, controversate, despre viața lui Iisus apar într-un manuscris vechi de aproape 1.500 de ani, aflat la British Library.
Manuscrisul, numit de experți Evanghelia Pierdută, a fost tradus recent din limba aramaică, de către profesorul Barrie Wilson şi de Simcha Jacobovic, scrie The Independent, potrivit descopera.ro. În pofida faptului că mulți cercetători au minimalizat importanța biblică a Mariei Magdalena, deși ea este menționată și în alte lucrări și ca fiind prezentă la multe dintre momentele importante din viața lui Iisus, noile date îi conferă acesteia un rol total aparte în viața Mântuitorului.
Potrivit acestui manuscris, Iisus şi Maria Magdalena au avut împreună 2 copii, iar formula Fecioara Maria nu se referea iniţial la mama lui Iisus, ci la soţia lui.
Teoria apare şi în alte texte apocrife, fiind preluată apoi în romane celebre, precum "Codul lui Da Vinci", de Dan Brown, sau "Ultima ispită a lui Iisus", de Nikos Kazantzakis.
Cei doi cercetători vor oferi miercuri mai multe informaţii despre manuscris şi vor anunţa inclusiv numele copiilor menţionaţi aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu