Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a decis ca evaziunea fiscală cu prejudicii sub 100.000 de euro să fie sancţionată doar cu amendă.
"În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda. Dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală", prevede textul adoptat de comisie, la propunerea PSD.
"În timp ce guvernul liberal e în plină luptă cu pandemia de COVID, PSD şi aliaţii de conjunctură au dat un nou raport favorabil în Comisia juridică, cea de raport, pentru controversatul proiect de lege privind amnistierea evazioniştilor. Proiectul, care merge acum la votul final, propune ca pentru faptele de evaziune până într-un anumit cuantum (50.000 euro) să se aplice amendă sau (100.000 euro) pentru a înceta procesul penal dacă este plătit prejudiciul plus 20% din totalul acestuia, până la primul termen de judecată. Mai pe româneşte spus, hoţul neprins e negustor cinstit, iar dacă eşti prins că faci evaziune fiscală, nu mai săvârşeşti nicio faptă penală atât timp cât dai înapoi statului ceea ce trebuia să achiţi", a susţinut Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, conorm Agerpres.
El a anunţat că, în cazul în care acest proiect de lege al PSD va trece de Camera Deputaţilor, PNL va apela la toate pârghiile constituţionale să nu intre în vigoare.
Raportul Comisiei juridice urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu