Evenimente cu mii de persoane, în 2020. Ministrul Culturii, anunţ de ULTIMĂ ORĂ

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat ce se va întâmpla cu evenimentele de mare anvergură din România, în 2020. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Am lucrat împreună cu marii organizatori de evenimente pentru a oferi predictibilitate, pentru a salva industria festivalurilor şi pentru a ne asigura că România se va afla, anul viitor, printre actanţii acestui domeniu. Prevederile privind măsura temporară a rambursării biletelor şi impozitul pentru nerezidenţi au fost incluse, deja, în OUG 70/2020. Acum suntem în punctul de a elabora un proiect de lege care va fi depus în Parlament şi care reglementează situaţia privind marile evenimente, proiect care va parcurge toate etapele consultării publice", a precizat Bogdan Gheorghiu, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, clarificarea statutului organizării de festivaluri cu mai mult de 1.000 de participanţi prin intermediul unei iniţiative legislative este necesară pentru a putea oferi predictibilitate acestei activităţi care la bază este una cu caracter economic pentru organizatori.

Prin crearea cadrului legal necesar, operatorii culturali vor putea lua cea mai bună decizie de administrare a afacerii în raport cu furnizorii şi clienţii lor, respectiv cu publicul festivalurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel