Evenimentul muzical dedicat aniversării a 50 de ani de la festivalul Woodstock, mutat în Maryland

Evenimentul muzical dedicat aniversării a 50 de ani de la festivalul Woodstock va avea loc în statul american Maryland, nu în New York, au raportat joi mai multe mass-media, citate de AFP.

Organizatorii evenimentului aleseseră iniţial drept locaţie Watkins Glen, în nordul statului New York, la aproximativ 230 kilometri de locul unde a avut loc festivalul din 1969 - la Bethel, în extremitatea sud-vestică a aceluiaşi stat.

Locul ales iniţial părea a fi însă prea mic în raport cu ambiţiile festivalului, care a estimat prezenţa a 150.000 de spectatori, deşi compania de producţie precizase că este imposibil ca aceasta să găzduiască mai mult de 65.000.

Organizatorii nu au reuşit, prin urmare, să obţină permisul necesar pentru organizarea festivalului pe acest fost circuit de Formula 1, ai cărui proprietari au solicitat în cele din urmă anularea contractului.

Într-un final, organizatorii s-au decis asupra Merriweather Post Pavilion, o zonă în aer liber, care poate găzdui puţin peste 19.000 de persoane. Situată în Columbia, Maryland, între Washington şi Baltimore, această locaţie seamănă cu cea originală, având o peluză şi o pădure care o înconjoară.

Contactaţi de AFP, organizatorii şi administratorii Merriweather Post Pavilion nu au oferit un răspuns imediat.

Dincolo de incertitudinile legate de zona de desfăşurare a evenimentului, echipa organizatoare, din componenţa căreia face parte Michael Lang, unul dintre cofondatorii Woodstock din 1969, s-a confruntat, de asemenea, cu dificultăţi de finanţare.

Principalul partener financiar al proiectului, Amplifi Live, o filială a grupului japonez Dentsu, s-a retras din proiect, laolaltă cu cei 18 milioane de dolari pe care îi investise iniţial.

La rândul său, compania de producţie Superfly s-a retras punând sub semnul întrebării fezabilitatea proiectului. În plus, nu este clar dacă artiştii anunţaţi ca invitaţi la eveniment la începutul acestui an, printre care Jay-Z, Miley Cyrus sau Santana, vor fi prezenţi la festival.

La primul Woodstock, desfăşurat 15 şi 18 august 1969 şi considerat cel mai important eveniment cultural al culturii hippie din anii '60 şi '70, au participat circa jumătate de milion de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel