Guvernatoarea Unităţii Teritoriale Autonome (UTA) Găgăuzia, prorusa Evghenia Guţul, afiliată oligarhului fugar Ilan Şor, va fi plasată în arest preventiv pentru 20 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău.
Violina Moraru, consilier al Parchetului General al Republicii Moldova, a confirmat această informaţie pentru Unimedia.info.
Instanţa a examinat demersul procurorilor privind aplicarea măsurii de arest preventiv pentru 30 de zile, admiţându-l parţial. Astfel, a fost dispusă aplicarea arestului preventiv pentru 20 de zile.
Hotărârea judecătorească poate fi contestată.
După şedinţa de judecată, procurorul de caz, Adrian Scutaru, a declarat presei că, în cadrul dosarului în care a fost arestată, Evghenia Guţul este incriminată pentru comiterea prin complicitate a finanţării ilegale a campaniei electorale pentru alegerile la funcţia de başcan din 2023, falsificarea documentelor oficiale şi a rapoartelor privind campania. El a menţionat că în dosar sunt cercetate mai multe persoane, dar a refuzat să ofere alte detalii.
"Dat fiind faptul că suntem în etapa urmăririi penale, ne vom abţine să oferim mai multe detalii până la finisarea acesteia, când va fi posibil de a vă comunica mai multe", a spus acesta.
Evghenia Guţul a fost reţinută în seara de 25 martie, la Aeroportul Chişinău, de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie. Başcana Găgăuziei urma să plece peste hotare "pentru chestiuni de serviciu", potrivit canalului de Telegram "Sputnik Moldova 2.0".
Evghenia Guţul mai este învinuită într-un dosar privind finanţarea ilegală a Partidului "ŞOR", declarat neconstituţional în 2023, care se află în proces de examinare la Judecătoria Chişinău. Procurorii au solicitat arest preventiv pentru 30 de zile şi în cadrul acestui dosar. Instanţa va examina demersul pe 31 martie.
"Există riscul de a se eschiva de la organul de urmărire penală şi a se prezenta în instanţa de judecată. Corespunzător ar putea să acţioneze într-un mod sau altul să influenţeze negativ mersul urmăririi penale şi administrarea probelor într-o manieră în care să-i fie convenabil acesteia", a declarat procurorul Adrian Scutaru.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a condamnat miercuri arestarea Evgheniei Guţul, afirmând că autorităţile de la Chişinău au renunţat la principiile democraţiei pentru a-şi persecuta concurenţii politici.
Başcana Găgăziei a fost sancţionată anul trecut de Uniunea Europeană pentru "destabilizarea" politică a Republicii Moldova.
Liderii celor 27 state membre din UE consideră că lidera Găgăuziei este "responsabilă pentru promovarea separatismului" în Republica Moldova, "încercând să submineze ordinea constituţională şi să ameninţe suveranitatea şi independenţa republicii", transmite Agerpres.
Citește și: Başcana Evghenia Guţul lovește din nou. Ce îi cere lui Vladimir Putin
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News