Evoluție tehnologică, DEZAVANTAJE. Cum ne prostim pe măsură ce tehnologia avansează

Oameni blocați în timp, conduși de roboți prea inteligenți pentru binele umanității?

Publicitate

Poate nu chiar așa va arăta viitorul, dar, conform studiilor recente, nici nu va diferi prea mult.

Care e problema, de fapt? Pe măsură ce internetul a devenit o sursă omniprezentă de acumulare a cunoștințelor despre lume, am căpătat impresia că suntem mai deștepți decât suntem de fapt și ne amăgim cu acest lucru, în timp ce creierele noastre sunt încet, încet distruse.

Ai o informație stocată pe telefon sau pe mail pe care o cauți de fiecare dată când ai nevoie de ea, dar nu o reții niciodată pentru mai mult de 5 secunde? Prin faptul că externalizăm stocarea de informații, încredințându-le de exemplu unui smartphone, creierul eșuează în prioritizarea actului de memorare a informației respective, explică Daily Dot.

Efectul acesta nu este unul nou, însă un studiu recent arată că în același timp ne păcălim singuri că, procedând în acest fel, suntem de fapt mai deștepți. Articolul publicat în Journal of Experimental Psychology spune că ne acordăm singuri credit pentru ceva ce credem că știm, dar de fapt doar internetul e cel care știe.

„Căutarea de răspunsuri online creează iluzia că acea informație externă se contopește imediat cu informația din capul nostru” și, de fiecare dată când găsim informația online, creierul ne convinge că a reținut-o, deși nu este așa, ceea ce duce în final la „un eșec sistemic de recunoaștere a măsurii în care ne bazăm pe externalizarea cunoștințelor”, spun cercetătorii.

În concluzie, memoria digitală nu doar că ne face să ne folosim creierul din ce în ce mai puțin, dar ne și convinge că îl folosim mai mult ca înainte. Realitatea e că, dacă avem un telefon în buzunar care ne spune mereu cum să ajungem dintr-un loc în altul, când este ziua colegului de birou și care este numărul lui de telefon, creierul va reține din ce în ce mai puține informații, ceea ce în final înseamnă degradarea capacităților noastre cognitive, în timp ce tehnologia va continua să avanseze și să ne ofere servicii și metode de a ne simplifica viața. În final, vom fi niște plante fericite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel