Ce se întâmplă cu ratele românilor cu credite raportate la ROBOR sau IRCC.
Publicitate
Potrivit datelor Băncii Naționale, volumul total al creditelor în lei a scăzut în ultimul an, iar cei care își doreau un credit pentru o locuință au amânat momentul. Românii se tem de credite pentru dobânzile au crescut foarte mult în ultimul timp. În acest context, jurnaliștii Realitatea Plus au efectuat un calcul pentru a afla cum au evoluat ratele cu ROBOR și IRCC începând din ianuarie 2022 până acum.
Spre exemplu, în cazul unui credit de 250 de mii de lei pe 30 de ani calculat în ROBOR, în ultimul an suma dată băncii a ajuns la peste 31 de mii de lei din cauza dobânzilor uriașe.
Realitatea Plus a realizat un calcul pentru a arăta evoluția ratelor. A fost luat în considerare un credit de 250.000 de lei contractat pentru o perioadă de 30 de ani. Astfel, în urma calculului, s-a constat că în cazul celor care au plătit lunar în funcție de ROBOR, rata a evoluat în felul următor:
Ianuarie-martie 2022 - ROBOR 3,01% - rată lunară - 1.582 de lei.
Aprilie-iunie 2022 - ROBOR 4,06% - rată lunară - 1.758 de lei.
Iulie-septembrie 2022 - ROBOR 6,47% - rată lunară - 2.188 de lei.
Octombrie-decembrie 2022 - ROBOR 7,92% - rată lunară - 2.460 de lei.
Ianuarie-martie 2023 - ROBOR 7,57% - rată lunară - 2.394 lei de lei.
Astfel, suma dată bănci în acest an în acest an este de 31.146 de lei.
În ceea ce privește creditele în IRCC, calculele stau în felul următor:
Ianuarie-martie 2022 - IRCC 1,17% - rată lunară - 1.292 de lei.
Aprilie-iunie 2022 - IRCC 1,86% - rată lunară - 1.397 de lei.
Iulie-septembrie 2022 - IRCC 2,65% - rată lunară - 1.523 de lei.
Octombrie-decembrie 2022 - IRCC 4,06% - rată lunară - 1.758 de lei.
Ianuarie-martie 2023 - IRCC 5,71% - rată lunară - 2.049 lei.
Suma dată băncii în acest an - 24.057 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu