Prof Dr Dorel Săndesc, reputat expert în Terapie Intensivă, a transmis un mesaj extrem de important în lupta cu noul coronavirus.
„Nu se înțelege, de fapt, că responsabilitatea face parte din libertate. Dacă ne dorim să păstrăm libertatea, să nu ajungem din nou în stare de urgență, în izolare, nu o putem avea decât cu responsabilitate, nu doar în contextul pandemiei, ci în general vorbind. O libertate înțeleasă de unii ca o manifestare fără niciun fel de regulă nu este libertate, e opusul ei, e de fapt primitivism. Dincolo de aspectul respectării regulilor de către populație, cred că trebuie discutat despre implicarea autorităților pentru a veghea la respectarea acestor reguli. E foarte important acest lucru. Dacă la începutul crizei regulile s-au impus precoce și cu strictețe, iar rezultatele s-au văzut, în această perioadă a crizei nu mai există aceeași strictețe”, a spus specialistul Dorel Săndesc.
„Cred că se impune - cu atât mai mult acum, când dimensiunea epidemiei capătă valori îngrjiorătoare - să se vegheze mai strict la aceste măsuri”, a adăugat acesta.
Dana Chera i-a spus: „Vă întreb ca omul care nu are studii medicale: e mai gravă situația acum pentru oamenii care ajung în terapie intensivă, se acutizează boala?”
„Da. Există o evoluție, în sensul în care, dacă la începutul crizei știam că sunt anumite categorii la risc, persoane în vârstă, cu comorbidități, obezitate, acum constatăm că și pacienți care nu au acești factori de risc pot să facă forme grave și letale. Această boală se comportă ca ruleta rusească. O faci și nu știi, de fapt, dacă e vorba de glonțul letal sau e o formă ușoară, ca o gripă banală. Aceasta este o schimbare de natură să îngrijoreze. (...) Am văzut prea mulți oameni ajunși în spital într-o fază gravă și în ultimele zile mărturisind, spovedindu-se săracii: cât de mult regretă că au ignorat boala!”, a spus Dorel Săndesc.
„Eu nu am crezut!”, a intervenit Dana Chera.
„Știu de la colegi că un caz voia să transmită un ultimul mesaj familiei. A transmis înainte de a se stinge: purtați mască. Nu înțeleg de ce se asociază purtarea măștii cu botnița. Atunci cadrele medicale ce să mai zică? Purtăm zilnic câteva ore măști și nu o luăm ca pe o limitare a libertății”, a mai spus Dorel Săndesc.
„Sper să se audă mesajul dumneavoastră!”, a zis, la Medika, Dana Chera.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, 2.064 de noi cazuri de Covid-19 și 32 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore în România.
Potrivit GCS, până sâmbătă, în România au fost confirmate 134.065 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 107.058 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.064 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 533 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News