Publicația Evenimentul Zilei se află în ultima etapă de definitivare a procesului de reinventare la împlinirea a două decenii de existență. Din 9 aprilie, ziarul va avea o nouă grafică , menită a-l ”întineri”, dar apropiată ”conceptului din anii glorioși 1992-1997” , după cum a apreciat Ion Cristoiu.
„Va fi o schimbare de artă grafică, un facelift de care era nevoie”, a declarat Dan Andronic, acționar al EVZ, informează paginademedia.ro.
Despre cele mai importante modificări ale publicației, Dan Andronic a precizat că “Bulina, principalul simbol al ziarului Evenimentul zilei va fi păstrată, alături de menţiunea Ion Cristoiu – fondator”, în contextul în care “grafica va arăta diferit, va fi modern. Un ziar are nevoie să se adapteze la tendinţele noi. În momentul de faţă, proiectul este finalizat în proporţie de 97%, acum suntem în faza de acord.”
Păstrându-se formatul tabloid, EvZ va ”furniza cât mai multe lucruri de citit”, iar ediția de weekend va fi mai consistentă. Cu o grafică semnată de Marian Toader, project manager şi Robert Grigore, art- director, EvZ va fi întinerit și modernizat la împlinirea a 20 de ani de la lansare.
Referitor la acest proiect al EvZ, Ion Cristoiu a comentat în paginile publicației: “În 2012, la împlinirea a două decenii de existență, Evenimentul zilei se reinventează sub semnul apropierii de conceptul din anii 1992-1997, anii săi de glorie: Nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie să fie străin unui ziar! Noua înfățișare, mai sobră, ba chiar și mai elegantă decât cea de până acum, e menită să pună în evidență un conținut divers, atrăgător, bazat pe interesant cu gradul său superlativ, senzaționalul.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu