Dumitru Viorel Focșa, ex-deputat AUR, și-a bătut din nou soția.
Dumitru Viorel Focșa a fost dat afară din Alianța pentru Unirea Românilor, la începutul anului 2023, după ce și-a bătut soția și cazul a ajuns în atenția poliției și în atenția presei.
După acel episod se pare că deputatul nu a renunțat la vechile obiceiuri, iar noaptea trecută acesta a recidivat și și-a bătut din nou soția, cu care locuiește în aceeași casă.
Dumitru Viorel Focșa a intrat în Partidul România Mare, după ce a fost dat afară din AUR.
„La data de 2 mai a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați, de o femeie, de 51 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat, de 58 de ani.
Polițiștii deplasați la fața locului au întocmit formular de evaluare a riscului, în urma căruia a reieșit risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie“, a precizat Poliția într-un comunicat.
„Sper că acum înțelege toată lumea că excluderea deputatului Focșa a fost necesară. Zero toleranță pentru cei care își bat soțiile. Toți cei excluși din rândurile noastre au devenit iluștri necunoscuți. Și mai am mușterii!“, a scris George Simion pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News