Examenul pentru obținerea permisului auto se modifică

permis auto
permis auto

Publicitate

Radu Stroe  vrea să modifice procedura de  examinare pentru obţinerea permisului de conducere auto sau moto. Astfel, una dintre modificări se referă la valabilitatea promovării probei teoretice timp de un an, chiar dacă cei examinaţi pică proba pe traseu, dar şi înăsprirea examenului pentru motociclişti, unde va fi nevoie de 3 persoane şi o maşină pentru a supraveghea candidatul pe traseu, scrie gandul.info.

Una dintre cele mai importante modificări este valabilitatea promovării probei teoretice (sala) timp de un an . Astfel, dacă un candidat trece proba teoretică, însă pică traseul (proba practică), el nu mai este nevoit să dea din nou şi proba teoretică, la reexaminare. Reexaminarea poate fi dată la cel puţin 15 zile de la data examinării precedente, cu dovadă că s-au făcut de atunci 6 ore de practică pe autovehicul.

 Proiectul de modificare introduce şi procedura de examinare pentru permisul de moped (categoria AM), care a intrat în vigoare din ianuarie 2013. Posesorii de mopede, care au absolvit un curs de legislaţie rutieră înainte de 19 ianuarie 2013, data intrării în vigoare a permisului pentru moped, nu mai trebuie să dovedească absolvirea unei şcoli de şoferi şi se pot prezenta direct la proba practică, în poligon. Proba practică pentru moped se dă doar în poligon. Pentru categoriile de permis A, A1 şi A2, proba practică se dă în poligon, dar şi în traseu, pe şosea publică. Viitorul motociclist va trebui să fie însoţit pe motocicleta de examen de un instructor al şcolii de şoferi, cu care va comunica prin cască, în timpuul examenului. Alături de motocicletă se va deplasa un autoturism în care se va afla poliţistul examinator. Maşina va fi condusă de un alt instructor al şcolii de şoferi. Astfel, trei persoane şi o maşină vor fi necesare pentru examinarea unui viitor motociclist.Vezi AICI principalele modificări în vederea obținerii permisului auto 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel