Ana Maria Stamen de la Războinici a fost eliminată de la „Exatlon”, în urma duelului împotriva Mihaelei Popescu.
Cel de-al treilea joc de protecție a luat sfârșit cu un scor categoric: 9-1 în favoarea Faimoșilor. Singurul punct de la Războinici a fost adus de Mihaela Popescu.
Concurenta care a avut cele mai mici procentaje din echipa Războinicilor a fost Ana Maria Stamen. După ce echipa Războinicilor a votat, s-a decis că cea care va intra la duel cu Ana Maria Stamen va fi Mihaela Popescu. În cele din urmă, Ana Maria Stamen a pierdut duelul și se va întoarce în România.
„Mă bucur din tot sufletul că am ajuns până aici și că am fost aleasă din atâția oameni. Mă bucur că am făcut cunoștință cu niște suflete frumoase și n-o să vă uit niciodată și o să va susțin de acasă. Și mă bucur că l-am avut ca antrenor pe Giani. E un om deosebit. Nu se compară cu ce vedem la televizor. Îmi pare rău că atât a fost! Voi pleca cu fruntea sus și fericită, totuși, că am avut parte de experiența aceasta”, a spus Ana Maria Stamen, în lacrimi.
Cum se întâmplă după fiecare eliminare, cei care au urmărit emisiunea difuzată la Kanal D și-au exprimat părerile pe rețeaua de socializare Facebook. Iată câteva dintre mesaje:
Aș fi vrut să plece Mihaela, dar nu e nimic, pleacă data viitoare!
Chiar nu contează care din ele a rămas sau care a plecat... păcat că trebuie să așteptăm un nou joc de eliminare la fete pentru a pleca cealaltă acasă, chiar și Irina.
Valoare zero, trebuie să plece acasă ambele.
Pleacă tot cine nu trebuie...
Mai bine plecau amândouă! Păcat că nu e posibil!
S-au plimbat frumos pe traseu ... ce să zic ...
De ce tot timpul pleacă cea mai bună????? Nu înțeleg!!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu