Urmărește emisiunea live


EXCLUDERE neașteptată din PSD după VICTORIA de la fondurile europene

Primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţară, Gheorghe Damian, a fost exclus vineri din PSD ca urmare a deciziei Comitetului Executiv Judeţean.

De asemenea, consilierul judeţean Ioan Florea, fost preşedinte executiv PSD Alba, a fost exclus din partid. Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, a evitat să facă publice motivele celor două excluderi, arătând că sunt probleme interne ale partidului şi că nu doreşte să intre în detalii.

Sunt nişte chestiunii ale noastre, interne. Nu aş vrea să intru în detalii. (...) Pentru a putea merge în forţă mai departe şi în sens constructiv în echipă s-a considerat că măsurile sunt cele necesare. (...) Am început campania de reorganizare, de analiză. Uneori mai trebuie făcută şi curăţenie, a declarat pentru AGERPRES liderul PSD Alba. Dîrzu a refuzat să spună cine a propus ca cei doi social-democraţi să fie excluşi din PSD. Foarte mult s-a gândit treaba (de excludere - n.r.), de multă vreme, a susţinut el, adăugând că excluderea era singura soluţie. Gheorghe Damian, unul din cei mai cunoscuţi primari de comună din ţară, s-a aflat pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din decembrie.

[citeste si]

Aflat printre puţinii edili social-democraţi din Alba, un judeţ în care majoritatea covârşitoare o deţin liberalii, Damian a refuzat de-a lungul timpului ofertele făcute de PDL şi PNL de a candida din partea acestora la Primărie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel