Prezidențiabilul PDL, Cătălin Predoiu, a vorbit, miercuri, într-un interviu acordat DC News, despre alegerile europarlamentare 2014, din 25 mai. Fostul ministru al Justiției a declarat că PDL speră la un scor de 20% la scrutinul pentru Parlamentul European, în timp ce PMP riscă să nu atingă pragul electoral de 5%, din datele pe care le deține.
Cătălin Predoiu a fost întrebat cât speră să obțină PDL la alegerile europarlamentare 2014:
"De la 17% în sus, până după 20%, e orice posibil, pentru că am o mare încredere în capacitatea de organizare a partidului. Am trecut de trei-patru ori prin partid. E un partid legat, e un partid - cum spunea cineva care-l cunoaște poate mai bine decât mine, sau îl cunoștea cândva - e un partid țeapăn. Am citat din președintele Băsescu.
(...) Sunt oameni care au rețele de suporteri, știu să-i mobilizeze la vot, să-i motiveze", a răspuns candidatul PDL la Președinția României.
Întrebat la ce procent vede PMP, fostul ministru al Justiției a făcut o previziune sumbră pentru partidul prezidențial.
"Din ce date am eu în acest moment, e greu să intre în Parlamentul European. E sub semnul întrebării dacă PMP face 5%, în acest moment", a spus Cătălin Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu