În contextul unei situaţii din ce în ce mai grave în Libia, şase români se află într-o situaţie disperată, în mijlocul deşertului, primiţi în campul companiei Waha Oil, la 400 de kilometri de cel mai apropiat aeroport, cel din Bengazi.
[caption id="attachment_41513" align="alignleft" width="300" caption="Waha Oil camp"][/caption]Marius Popescu, alături de alţi cinci români, se află la camp Waha Oil - în oraşul Gialo , companie naţională libiană. Toti sunt angajaţi ai ENA srl din Ploieşti, care are contract cu firma J&P din Cipru. Fără acces la Internet, fără posibilitatea de a-şi încărca telefoanele mobile, fără paşapoarte, reţinute la Tripoli, cei şase români se zbat pentru orice şansă care să-i aducă dacă nu acasă, măcar într-o altă ţară aflată în afara conflictului. „Există riscul să pierdem legătura cu ei dacă nu face nimeni nimic mai rapid“, ne povesteşte îngrijorată Mihaela Popescu, soţia lui Marius Popescu.
Angajaţi ai ENA SRL din Ploieşti, care are un contract cu firma J&P din Cipru, cei şase români fac parte dintr-o echipă mai numeroasă care lucra la construcţia unei staţii de gaze, în mijlocul deşertului şi care se află în prezent într-o ţară extrem de afectată de violenţe şi haos. „Până acum, nimeni nu le-a asigurat nimic. Am sunat de multe ori la firma J&P şi mereu ni s-a spus să fim calmi şi să aşteptăm. Noi aşteptăm de aşa de multe zile, dar sincer ... nu văd ca firma să facă ceva pentru aceşti oameni! Sunt efectiv uitaţi acolo, în mijlocul deşertului“, spune Mihaela Popescu.
În prezent, şansa românilor captivi în deşert ar fi un avion al companiei Waha, care să fie plătit de managementul J&P, firma angajatoare a tuturor europenilor care lucrau la Faregh2. Acest avion ar putea să-i ducă măcar până la Bengazi, unde este şi aeroport internaţional şi port. „Ce vor face de acolo, e o altă pveste, pentru că nu au paşapoarte. Străinilor care lucrază în Libia li se reţin paşapoartele şi li se dau un fel de premise. Sau poate vor reuşi să ajungă pe aeroportul din Tripoli. Acolo măcar i-ar ajuta reprezentanţii ambasadei“, speră Mihaela.
Au terminat instalaţia chiar înainte de începerea violenţelor
Declanşarea evenimentelor din Libia l-a prins pe Marius Popescu, dar şi echipa din care face parte, chiar în stadiul final al lucrării pentru care se aflau în această ţară, în etapa de testare a instalaţiilor. Calvarul celor 200 de oameni de la Gas Plant-ul Faregh2 a început imediat după declanşarea mişcărilor de protest împotriva regimului de la Tripoli. „La puţin timp după ce a început totul, campul lor provizoriu de la Faregh2 a fost fejuit. Li s-au furat mare parte din maşini, mâncare, apă, tot. Erau în foarte mare pericol acolo şi plecat cu maşinile şi camioanele care nu fuseseră furate. Practic, au fost forţaţi să plece de acolo“, ne povesteşte Mihaela Popescu.
Împreună cu aproape 200 de alte personae, cei şase români au reuşit să ajungă la aproape 100 de kilometric depărtare, tot în deşert, la campul principal al companiei Waha Oil, beneficiara lucrării. Şi de aici fuseseră furate cele mai multe dintre maşini, şi o mare parte din rezervele de combustibil, aşa că Marius Popescu, împreună cu ceilalţi cinci români, au fost nevoiţi să rămână pe loc.„Din fericire, cei 200 de nou veniţi în campul Waha au fost primiţi vine de libienii de aici. Practic, sunt colegi şi se cunosc. Ba chiar rezervele de hrană şi de apă au fost reîmpărţite, fiind luaţi în calcul şi nou-veniţii“, povesteşte Mihaela Popescu.
După câteva zile în care au fost găzduiţi în campul Waha, celor şase români, dar şi celorlalţi străni, li s-a pus în vedere să părăsească această locaţie, pentru că rezervele de hrană şi de apă sunt pe sfârşite.
În tot acest timp, străinii din camp au încercat să facă rost de maşini pentru a pleca în coloană către Bengazi, dar aceste încercări au fost fără rezultat de fiecare dată.
Mihaela Popescu ne-a spus că reprezenaţii Ambasadei României în Libia cunosc această situaţie, şi că se face tot posibilul ca românii să fie evacuaţi în siguranţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News