Restructurările masive anunțate în cadrul TVR, cu scopul de reducere a cheltuielilor SRTV, au produs reacția Sindicatului pentru Unitatea Salariațiilor TV. În locul disponibilizărilor, SPUS TV cere conducerii TVR o reducere a cheltuielilor cu colaboratorii externi, cheltuileli ce ar putea reprezenta principala cauză a situației disperate în care a ajuns Televiziunea Națională în ultimii ani.
Iată mesajul SPUS TV, remis DC News:
”În ultimile zile se conturează din ce în ce mai mult și mai insistent măsuri de reducere a cheltuielilor totale ale SRTV, din nou pe seama reducerii cheltuielilor salariale. Deși concret nu există încă o strategie de aplicare a acestor măsuri s-au propus pentru viitorul apropiat două direcţii: reducerea cheltuielilor cu orele suplimentare, cu orele de sâmbată și duminică precum şi reducerea timpului de lucru de la 40 de ore la 32 de ore săptămânal, cu reducerea corespunzătoare a salariului.
SPUS TV se opune categoric oricăror măsuri ce pot aduce atingere drepturilor salariaţilor și va ataca prin orice mijloace “soluţiile” adoptate de un Comitet Director alcătuit în majoritate din artizanii planului de restructurare aplicat în 2012. Faptul că în mai puţin de un an de zile de la disponibilizarea a peste 900 de angajați s-a ajuns la această situaţie ar trebui asumat în primul rând de domniile lor!
Respingem orice măsură de natură să afecteze salariaţii SRTV înainte ca administraţia să demonstreze că a parcurs toate etapele premergătoare acestora, respectiv stoparea angajărilor de orice fel (fie ele pe durata determinată sau nedeterminată), reducerea cheltuielilor cu colaboratorii externi, majorările salariale.
SPUS TV solicită, înainte de orice, garanţii că situaţia actuală nu se va repeta și anul viitor!”
O gaură neagră a Televiziunii Publice
Legea ce reglementează funcționarea SRTV prevede ca cel puțin 10% din timpul de emisie să fie rezervat creațiilor realizate de producătorii independenți, din țară sau din străinatate. Problema este că TVR achiziționează producții independente pe bani mulți și, în același timp, păstrează și angajații care ar putea realiza respectivele producții. În aceste condiții, Televiziunea Română plătește de două ori pentru o singură producție.
Spre exemplu, dacă TVR cumpără producții de divertisment, ar putea renunța la angajații secției de divertisment din Calea Dorobanți. Acest lucru nu se întâmplă însă, iar românii, care finanțează Televiziunea Publică, plătesc și pentru angajații TVR și pentru achiziționarea producției independente de divertisment de către TVR.
45% din salariile plătite de TVR 1 ar merge către colaboratori
Surse sindicale ne-au declarat că 45% din fondul de salarii achitat de TVR 1 ar merge către colaboratori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu