Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a explicat luni, în exclusivitate pentru DCNews, că Guvernul nu va legaliza șpaga acordată de pacienți medicilor, așa cum a înțeles mare parte a opiniei publice în urma unei declarații făcute de premierul Victor Ponta săptămâna trecută. El a afirmat că medicii vor beneficia de o creștere a salariilor cu 25% și își vor putea spori veniturile prin activitate privată în spitalele de stat, după orele de program, însă a transmis clar și răspicat că plicurile cu bani și atențiile acordate de pacienți vor fi strict interzise și vor dispărea.
”Ministrul Justiției, împreună cu reprezentanți din sistemul medical, va veni săptămâna viitoare cu un proiect de lege, nu cu o ordonanță de urgență (...), care să prevadă, pe înțelesul tuturor, faptul că acele contribuții suplimentare pe care pacienții vor să le aducă pentru medic, pentru asistent, cu îndeplinirea cumulativă a trei condiții: să nu fie condiționată de medic, să fie după încheierea actului medical și să fie declarate, în așa fel să fie și fiscalizate. Cu aceste trei condiții cumulative, să nu mai implice răspunderea penală a medicului, a asistentului sau a oricărui reprezentant al sistemului sanitar”, spunea Victor Ponta săptămâna trecută.
Invitat luni la DCNews Live, ministrul Sănătății a transmis că premierul nu a vrut să anunțe prin această declarație legalizarea șpăgii pentru medici și asistenți, ci s-a referit la un proiect de lege care a fost votat de Senat și se află în dezbatere la Camera Deputaților. Acel proiect, a continuat Nicolae Bănicioiu, prevede posibilitatea ca, după programul de lucru, medicii din spitalele de stat să poată profesa în continuare, în regim privat, contra-cost. Astfel, pacienții ar urma să plătească prețuri mai mici decât cele de la clinicile private, iar medicii și spitalele de stat ar beneficia de venituri suplimentare și fiscalizate.
Nicolae Bănicioiu a confirmat în repetate rânduri că propunerea premierului nu vizează o lege nouă, ci întărește acel proiect de lege, și a dat asigurări că șpaga acordată medicilor nu va fi legalizată, iar plicurile cu bani și atențiile vor fi interzise și vor dispărea complet din sistemul de Sănătate.
”Nu există în elaborare o lege privind legalizarea plicului, ci este doar această lege privind permisiunea consultațiilor private în spitale de stat?”, a insistat jurnalistul Val Vâlcu.
”În momentul de față, nu există decât acea lege despre care am făcut vorbire și care este la Camera Deputaților, a trecut de Senat. Iar dacă mai există orice altă inițiativă din partea vreunui grup, grupări, sindicat, asociație profesională, vrem s-o discutăm la Ministerul Sănătății, alături de Ministrul Justiției. Eu cu dl Cazanciuc încercăm să oferim punctul nostru de vedere privind, în primul rând, posibilitățile și legislația europeană în vigoare, în momentul de față”, a replicat ministrul Sănătății.
Chestionat la ce se referă Legea statutului medicului, el a răspuns: ”Legea statutului medicului, pe care și eu o văd o chestiune de viitor, și de viitor foarte apropiat, este o lege pe care o așteptăm tot de la partenerii sociali - de la Colegiul Medicilor. E adevărat, avem și noi câteva propuneri pe această inițiativă, dar ar fi total diferite și nu s-ar ocupa de motivarea medicilor și chestiuni salariale. Ar fi doar de ordin profesional”.
”Deci, ca să traduc: o lege care a trecut de Senat reglementează practica privată în spitalele de stat și i se mai pot aduce amendamente, dacă există și cineva le depune la Minister. Legea statutului medicului va legaliza donațiile sau cadourile? Da sau nu?”, a continuat Val Vâlcu.
”Nu! Legea statutului medicului nu se referă sub nici o formă la legalizarea cadourilor”, a reiterat Nicolae Bănicioiu.
”Deci plicul va fi interzis în toate variantele?”, a insistat jurnalistul.
”Bineînțeles! Plicul nu va mai exista, în nici una din variante”, a dat asigurări ministrul Sănătății.
Interviul integral cu Nicolae Bănicioiu poate fi urmărit în următorul video, de la minutul 25:25:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu