Mulți dintre noi alegem să consumăm mâncare de post în această perioadă, însă puțini dintre noi ne gândim cum să combinăm alimentele în așa fel încât să nu vină la pachet cu multe kilograme în plus. Există anumite greșeli în combinarea alimentelor și a mâncărurilor de post care atrag după sine un exces ponderal, însă nutriționistul Wasim Nazer explică în continuare ce este de făcut pentru a evita această situație.
„Este destul de dificil să ai o alimentație sănătoasă pe perioada postului, dacă te gândești să optezi pentru produsele existente în supermarketuri. Doar gătind acasă, simplu, dietetic și sănătos poți deține controlul la ceea ce se află în farfuria ta. De asemenea, chiar și atunci când ținem post este important să nu uităm regulile de bază ale nutriției sănătoase, să evităm pe cât posibil combinațiile nesănătoase, produsele care „copiază” produsele „de dulce”, dar și pe cele care au adaosuri de zahăr sau E-uri.”, explică specialistul în nutriție, Wasim Nazer.
În plus, nutriționistul atrage atenția asupra faptului că această perioadă poate fi folosită și ca o dietă de detoxifiere a ficatului.
„Există și o detoxifiere pentru ficat, pe care o putem ține de trei sau de șase zile, pentru a curată ficatul și toate pietrele, toate grăsimile care sunt depuse pe el și atunci profităm de mai multe lucruri deodată!", a spus nutriționistul.
Specialistul nutriționist îți propune și 3 meniuri de post care te ajută să nu te îngrași
Micul dejun – salată cu mix de fructe
Gustare – smoothie
Prânz – chiftele din legume (pot fi din roșii și verdețuri sau broccoli, ciuperci, conopida, cartofi sau tofu)
Gustare – ceai alb cu zeama de lămâie sau lime
Cina – paste vegane din dovlecei tăiați în spirală cu sos de roșii și roșii cherry
Micul dejun – salată de vinete și pâine rumenita cu ceai negru
Gustare – rondele de ceapă rumenite la grill
Prânz – salată de mazăre cu ceapa galbenă, usturoi, morcov și ardei gras roșu
Gustare – o portocală sau o mandarină
Cina – salată de ciuperci cu frunze de salată, usturoi, roșii cherry și ardei gras roșu
Micul dejun – bruschețe rumenite cu humus din măsline negre
Gustare – 1 conservă de năut rumenit la grill sau la tavă în cuptor cu fulgi de chilli
Prânz – orez brun cu frunze de salată, roșii cherry și tofu afumat
Gustare – jumătate de grapefruit
Cina – salată de ardei gras copt în oțet cu tot felul de mirodenii și verdețuri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News