EXCLUSIV  Exemplu de spital de top din România. Dr. Adina Geană: Unde greșește sistemul public de sănătate / video

Sursa foto: https://www.freepik.com/,
Sursa foto: https://www.freepik.com/,

Dr. Adina Geană, director calitate la Spitalul Clinic SANADOR, a fost invitată la interviurile DC NEWS și DC Medical, unde a vorbit despre condițiile necesare ca un act medical să se desfășoare în condiții de siguranță. 

Dr. Adina Geană a evidențiat diferențele între infrastructura și dotările din sectorul privat și cel public în ceea ce privește siguranța și performanța. În mediul privat, infrastructura și dotările sunt de obicei mai avansate și mai performante, deoarece sectorul privat prioritizează experiența pozitivă a pacientului pentru a asigura fidelizarea și atragerea altor pacienți.

„Vorbim de o multitudine de aspecte plecând de la infrastructură, care în mediul privat este absolut diferită de cea din mediul public și are cu totul alte cote de siguranță din perspectiva utilizării respectivei infrastructuri.

Apoi avem palierul dotărilor. Întotdeauna o să găsim la privat dotări care sunt mai performante, de generație mai recentă, decât cele din sectorul public. De ce? Pentru că privatul, dincolo de această preocupare pe care o are, înțelege într-o formulă mult mai accentuată, mai concretizată, faptul că o experiență pozitivă a unui pacient înseamnă că pacientul va reveni și că acest pacient întotdeauna va aduce și alți pacienți.

Acest lucru este foarte important. Este foarte important și în sistemul public, dar este foarte bine conștientizat, concretizat în sistemul privat.", a spus dr. Adina Geană. 

 

3. -imagine fara descriere- (adina-geana_49300300.jpg)

 

SANADOR, spital de top

Dr. Adina Geană a afirmat că spitalul este unul de top în ceea ce privește condițiile pentru îngrijirea și asistența medicală în siguranță. Dotările moderne și atenția acordată pacienților contribuie la un confort psihic al acestora și la menținerea încrederii pe care aceștia o depun în personalul medical. Dr. Geană a subliniat importanța protejării și păstrării acestei încrederi în fiecare interacțiune cu pacienții.

„Eu lucrez acum la SANADOR unde sunt director calitate și vreau să vă spun că, din perspectiva condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un spital, în mileniul trei, Spitalul SANADOR este unul de top pe linia a tot ce înseamnă condiții care privesc și ne asigură că acel pacient va fi îngrijit și i se va acorda asistență medicală în condiții de siguranță.

SANADOR este una din puținele clădiri care este proiectată să reziste la cutremure de până la 9 grade pe scara Richter. Mi se pare o chestiune fabuloasă. Când ai o astfel de informație, capeți un confort psihic puțin altfel.

Dotările sunt cele mai noi și sunt cele mai potrivite pentru tipul de servicii pe care le oferă, dar vorbesc de o anumită grijă, atenție, care se acordă pacienților și care duce la acest confort psihic. Orice pacient care pășește pe poarta unui spital își pune încrederea și viața în oamenii din acest spital. Această încredere nu trebuie niciodată trădată, trebuie protejată, trebuie avut grijă de ea.", a spus dr. Adina Geană la interviurile DC NEWS și DC Medical. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel