EXCLUSIV  Există un plan B în Ucraina? Precizările ambasadorului Ihor Prokopchuk: Acesta este un mesaj politic foarte important

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Excelența Sa Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, abordează mai multe teme de interes regional și global la DefenseRomania.

Publicitate

DefenseRomania prezintă o ediție eveniment a podcastului Obiectiv EuroAtlantic cu Tudor Curtifan. Invitatul ediției este Excelența Sa Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România.

În cadrul interviului vor fi abordate diferite teme de interes regional și global. Excelența Sa Ihor Prokopchuk discută la DefenseRomania despre situația din Ucraina, la aproape doi ani de la începerea invaziei ilegale și neprovocate pe scară largă, în 24 februarie 2022. 

Sprijinul acordat Ucrainei: O demonstrație de unitate a țărilor Uniunii Europene

Excelența Sa Ihor Prokopchuk susține că decizia unanimă a Consiliului European cu privire la sprijinul acordat Ucrainei a oferit multă încredere la Kiev. De asemenea, "narațiunile Kremlinului" legate de "oboseala față de Ucraina în Europa" ar fi fost astfel demontate.

"Ei bine, în primul rând, permiteți-mi să spun că președintele Zelenski a apreciat decizia unanimă a Consiliului European de săptămâna trecută cu privire la sprijinul acordat Ucrainei ca fiind o demonstrație de unitate a țărilor Uniunii Europene în chestiuni legate de sprijinul acordat țării mele", a declarat Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România.

"Am primit un instrument de sprijin financiar pe patru ani care garantează o finanțare stabilă, pe termen lung și previzibilă pentru Ucraina, ceea ce este extrem de important alături de sprijinul militar pe care îl primim. Această decizie a Consiliului European de săptămâna trecută, de asemenea, demontează narațiunile Kremlinului cu privire la așa-numita stare de oboseală față de Ucraina în Europa. Iar acesta este, de asemenea, un mesaj politic foarte important", a spus Ihor Prokopchuk. 

"În al doilea rând, așa cum s-a subliniat în mod repetat la Kiev, nu există un plan B. Ucrainenii sunt pe deplin concentrați pe planul A, și acesta este câștigarea războiului brutal declanșat de agresor, Federația Rusă, împotriva țării noastre", afirmă acesta.

"Sperăm că în Congresul SUA se va lua cât mai curând o decizie care va permite deblocarea asistenței de securitate pentru Ucraina"

Conform informațiilor prezentate de Excelența Sa Ihor Prokopchuk, întârzierea livrării ajutorului militar duce la pierderi de vieți omenești, militari și civili și distrugerea infrastructurii critice. Astfel, Ucraina așteaptă o decizie favorabilă în Congresul SUA "cât mai curând".

"Există o determinare deplină de a apăra țara și libertatea națiunii. Dar întârzierea livrării ajutorului militar agravează provocările cu care ne confruntăm în legătură cu acest război și crește costurile umane. Atât pe linia frontului, dar și în rândul civililor care sunt supuși unei terori constante din partea rachetelor rusești", a declarat Ihor Prokopchuk.

"Și aș spune că o componentă importantă a asistenței militare pe care o primim este reprezentată de sistemele de apărare aeriană, rachete care sunt folosite pentru a acoperi și proteja siturile de infrastructură critică din țară, dar și reședințele civile din multe orașe", a mai spus acesta. 

"Prin urmare, sperăm că în Congresul SUA se va lua cât mai curând o decizie care va permite deblocarea asistenței de securitate pentru Ucraina", a concluzionat Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România.

VEZI TOT INTERVIUL AICI:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel