Existența extratereștrilor nu este exclusă de Guvernul american. Raportul despre OZN-uri

Pixabay / Raport al Guvernului SUA în privința OZN-urilor
Pixabay / Raport al Guvernului SUA în privința OZN-urilor

Un raport al Guvernului american a analizat zeci de ani în care OZN-urile au străbătut spațiul aerian al Statelor Unite. Nu este exclus ca aparițiile să fie de natură extraterestră. 

Un raport al guvernului american privind aparițiile obiectelor zburătoare neidentificate nu a găsit nicio dovadă privind activitatea vieții extraterestre, cu toate acestea nu este exclusă această variantă. Au fost evaluate 120 de incidente, iar o concluzie preliminară atestă faptul că niciun tip de tehnologie produsă în Statele Unite nu a fost implicată în aparițiile misterioase. 

Raportul nu face nicio evaluare în privința originii sau a naturii apariției. Este așteptată varianta declasificată a raportului, care va fi înmânată legiuitorilor americani în iunie, scrie BBC

Raportul este rezultatul muncii unei echipe desemnate să analizeze decenii întregi de rapoarte a unor OZN-uri pe tot întinsul spațiului aerian american. Departamentul de apărare a transmis că este necesară înțelegerea fenomenelor aeriene neidentificate și determinarea gradului de pericol pe care acestea le pun pentru națiune și sistemul de apărare. 

Publicarea inițială a raportului a aprins imaginația publicului american, unde aparițiile aeriene neobișnuite au fost timp de ani de zile sursă de intrigi, povești conspirative și legende despre extratereștrii și nave spațiale. 

OZN-uri văzute în România

Cazurile nu se rezumă la spațiul aerian al Statelor Unite ale Americii. Și în Buzău, aviatorii de la unitatea de aviație Boboc, au avut loc apariții misterioase. În timp ce efectuau un zbor de antrenament cu elicopterele IAR-316, piloților le-a ieșit în cale o sferă roșie. Dimensiunile acesteia erau duble față de lungimea elicei elicopterului, având o viteză de deplasare uimitoare. Un pilot, Marcel Smoleanu, spunea că viteză sferei era enorm mai mare față de cea a rachetelor lansate de elicoptere. 

„Era ora 23. Fiecare era cu gândurile lui, mai ales că prinsesem și o muzică liniștitoare la radio. Zburam la o sută de metri de sol și vedeam Urziceniul, luminat. La un moment dat, brusc, în partea stângă s-a aprins o sferă mare, roșiatică, incandescentă”, își amintește Marcel Smoleanu, pilotul primului elicopter ce zbura pe ruta Buzău - Urziceni, scrie Știri de Buzău. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel