DC Media Group transmite primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, în urma exit poll-ului realizat de ARA Public Opinion.
Publicitate
La ora 21:00, DCNews vă transmite primele informații despre rezultatul votului pentru alegerile prezidențiale, în Turul I.
Peste 18 milioane de români sunt așteptați azi la urne. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.
EXIT - POLL ARA Public Opinion: Rezultatul alegerilor prezidențiale, conform datelor ARA Public Opinion, va fi publicat, în această știre, la ora 21:00.
Iată rezultatul final al turului I al prezidențialelor din 2024 - exit poll ARA Public Opinion:
Marcel Ciolacu (PSD) – 27%
Elena Lasconi (USR) – 18%
George Simion (AUR) – 15%
Călin Georgescu (candidat independent) – 14%
Nicolae Ciucă (PNL) – 11%
Mircea Geoană (independent) – 6%
Cristian Diaconescu (candidat independent) – 5%
----
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru 24 noiembrie 2024 (turul I), sunt marcate de o competiție intensă între mai mulți candidați. Conform sondajelor recente, Marcel Ciolacu (PSD) va intra în turul II.
Bătălia acerbă, chiar la baionetă, se dă pentru turul II. Aici există mai mulți candidați cotați cu șanse reale, precum George Simion (AUR), Elena Lasconi (USR) sau Nicolae Ciucă (PNL). Surprize pot apărea și din partea independenților Mircea Geoană și Călin Georgescu.
Poate mai mult ca niciodată, în cazul în care lupta pentru a accede în turul II e atât de strânsă, votul din Diaspora ar putea să încline decisiv.
Al doilea tur de scrutin se va desfășura pe data de 8 decembrie 2024, peste două săptămâni.
De precizat că între cele două tururi vor avea loc pe 1 decembrie alegerile parlamentare.
Ulterior, până la finalul anului viitorul președinte va trebui să numească un Guvern care să treacă de viitorul Parlament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu