Exit-poll Republica Moldova. Primele rezultate pentru Primăria Chișinăului

Doi candidați sunt la egalitate arată exit-poll-ul din Republica Moldova cu privire la Primăria Chișinăului. 

Socialistul Ion Ceban și Andrei Năstase, candidatul ACUM, sunt la egalitate în turul decisiv al scrutinului pentru Primăria Chișinăului, potrivit proiecțiilor realizate pe baza unui sondaj tip exit-poll efectuat de IMAS, conform Mediafax. 

Cetățenii din 384 de localități din Republica Moldova și-au ales, duminică, primarii, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale, însă cea mai urmărită cursă a fost cea pentru Chișinău. 

Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, parte a Blocului ACUM, și Ion Ceban, candidatul Partidului Socialist, au obținut amândoi câte 37% din voturi, potrivit sondajului.

Cercetarea a fost efectuată pe un eșantion de 8.206 de persoane, la ieșirea de la urnele de vot.

Peste 240.000 de oameni sau 37,9% din cetățenii Chișinăului cu drept de vot s-au prezentat la scrutinul local de duminică. Prezența este peste cea înregistrată în primul tur, când au votat 36,05% din alegători.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel