Diferența între candidații la alegerile prezidențiale 2024 de pe locurile 2, 3 și 4 ar fi de doar 1%. Alex Coita a lansat o ipoteză privind ”faimoasa” diasporă în acest sens.
Publicitate
Analistul și strategul politic Alex Coita a comentat, alături de jurnalistul Val Vâlcu, într-o intervenție live la DCNEWS, situația explozivă arătată de media EXIT - POLL- urilor. Diferența între candidații la alegerile prezidențiale 2024 de pe locurile 2, 3 și 4 este de doar 1%.
Procentele și numele nu pot fi date publicității până la închiderea urnelor. De asemenea, candidatul de pe locul 5 este foarte aproape de cel de pe patru. ”Mai e o răsturnare de situație: cel de pe locul patru a trecut pe locul doi” a spus Mihai Gâdea. Vezi aici - EXIT POLL, prezidențiale tur I: Diferența între candidații de pe locurile 2, 3, 4 este de doar 1%. Răsturnare de situație, se dau voturi decisive!
”Exit-poll-urile nu ne spun mare lucru, pentru că diferența dintre candidații de pe locurile 2, 3 și 4 e de doar un punct procentual, iar eroarea este 2,5-3 puncte. Deci, ar putea să fie inversate locurile, să se modifice”, a spus Val Vâlcu.
”Atenție foarte mare la diaspora, faimoasa diaspora. Acolo avem deja aproape 500.000 de voturi, dintr-un total de 5 milioane 500 de mii exprimate. Deci, aproape 10% din voturile exprimate sunt din diaspora. Nu știu dacă se va menține această proporție, dar, cu siguranță, 6-7% din voturile totale vor veni din diaspora. Văzând că ei au ajuns acum la aproape 500.000 de voturi, fiind pe 3 zile votul la ei. Văd acum că sunt 477.000 de voturi exprimate în diaspora, din 5.550.000, deci 8-9%, 9%. Prin urmare, diaspora va conta foarte mult, dacă se menține acest scor între candidații de pe locurile 2, 3 și 4”, a spus Alex Coita, la DC News și DC News TV.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu