Experiment cu alcool într-un campionat de fotbal din Europa

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Într-un campionat de fotbal din Europa se va face un experiment privind consumul de alcool.

Citește și articolul - Previziunea lui Becali ce va face înconjurul planetei: El va fi vândut cu 100 de milioane de euro!

Este vorba despre liga a doua feminină de fotbal în Anglia, a anunţat joi şeful Ligilor profesioniste feminine (WPLL), conform Reuters.

Consumul de alcool în tribune în primele cinci ligi masculine de fotbal din Anglia a fost interzis din anul 1985 pentru a stopa fenomenul huliganismului. Chiar dacă legislaţia guvernamentală a fost aplicată iniţial fotbalului masculin, meciurile feminine au adoptat de atunci aceleaşi reguli pentru primele două ligi. Totuşi, directorul executiv al ligilor de fotbal feminin, Nikki Doucet, a declarat că profilul suporterilor de la fotbalul feminin cărora să li se permită consumul de alcool în tribune este ceva ce poate fi introdus.

Testăm acest lucru la câteva echipe! Vom vedea ce vom învăţa din aceasta

Testăm acest lucru la câteva echipe în acest sezon de Championship şi vom vedea ce vom învăţa din aceasta, a declarat Doucet la The Summit, eveniment parte a Săptămânii liderilor la Londra care reuneşte directorii executivi din sportul global. Apreciez că comportamentul fanilor noştri este diferit. Este vorba despre posibilitatea de a oferi fanilor noştri soluţii în timp ce menţinem siguranţa şi suntem responsabili, potrivit lui Nikki Doucet.

Nu a fost luată încă o decizie în ce priveşte care vor fi cele două cluburi unde va fi experimentat acest demers. Fotbalul feminin în Anglia nu a fost contaminat de fenomenul huliganismului, care în schimb a afectat în trecut meciurile masculine. Multe dintre echipele din eşaloanele superioare din Super Liga feminină joacă meciurile pe stadioanele echipelor masculine, dar echipele din Championship dispută meciurile pe stadioane mai mici, de circa 2.000 de locuri sau mai puţin.

WPLL a preluat oficial conducerea primelor două eşaloane de fotbal feminin din Anglia de la Federaţia engleză (FA) în luna august. Chiar dacă explorează posibilităţi să sporească expunerea pentru cele două divizii, Doucet a declarat că nu sunt planuri pentru a încerca să modifice oprirea difuzării care există sâmbăta la ora 3 după-amiaza în Anglia.

Este o complexitate

Este o complexitate în ce priveşte participarea la ecosistemul de fotbal lărgit. Împărţim responsabilităţi în Premier League şi în English Football League şi trebuie să ne gândim asupra scopului privind o oprire acolo (a difuzării de la ora 3 - n.red.), a mai spus Doucet. La acest moment, este ceva ce va rămâne şi conceptul parteneriatului este foarte important. Împărţim stadioane astfel încât programul de meciuri şi de difuzare este important pentru ca fani să fie mulţumiţi pe cât de bine putem, a adăugat Doucet, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel