EXPERIMENT de "umanizare" a șoarecilor. Cum au reacționat după ce au primit "gena limbajului"

Transferul acestei gene mutante la şoareci le-a conferit acestora capacităţi speciale, care ar putea ajuta la explicarea aspectelor necunoscute legate de funcţionarea creierului, de învăţare şi de limbaj.

Studiul a fost publicat în revista "Proceedings of the National Academy of Sciences"

Versiunea umană a genei Foxp2 i-ar fi ajutat pe oameni să stăpânească o componentă cheie a limbajului uman: transformarea unei experienţe, cum ar fi auzirea cuvântului "pahar", atunci când ni se arată un pahar cu apă, într-o asociere aproape automată a acelui cuvânt cu obiecte care arată şi/sau funcţionează ca un pahar. 

Citește și: Tibetanii poartă gena unei alte specii de om, dispărută acum 50.000 de ani 

Pe baza acestor descoperiri, cercetătorii de la MIT au dorit să afle ce se întâmplă dacă transferă această versiune umană a genei Foxp2 la şoareci, în ce mod le va afecta această genă funcţionarea creierului. 

Cercetătorii au folosit sute de şoareci modificaţi genetic, care aveau versiunea umană a genei Foxp2. Un studiu din 2009 arătase deja că aceşti super-şoareci dezvoltaseră neuroni mai complecşi şi circuite cerebrale mai eficiente. 

În cadrul noului studiu, cercetătorii de la MIT au antrenat şoarecii să găsească bucăţele de ciocolată într-un labirint. 

Rozătoarele aveau două opţiuni 

Șoarecii trebuiau să folosească repere vizuale, precum diferite obiecte din laborator, pe care le puteau vedea din labirint; de exemplu, când ajungeau la o intersecţie în T, să cotească în direcţia unui scaun, pe care îl puteau vedea.

De asemenea, ei puteau să se folosească de textura podelei labirintului: când era netedă, trebuiau să cotească la dreapta, când avea proeminenţe,  trebuiau să cotească la stânga.

Şoarecii echipaţi cu gena umană au avut nevoie de doar 7 zile pentru a învăţa traseul, pe când cei normali în 11 zile.

Dar acest lucru s-a întâmplat doar atunci când existau ambele opţiuni de a învăţa traseul. Atunci când nu exista decât o singură opţiune, textura podelei sau reperele din laborator, şoarecii normali s-au descurcat la fel de bine ca şi cei "umanizaţi".

Acest rezultat sugerează, spun cercetătorii, că gena  umană permite creierului să "penduleze" între reamintirea conştientă (cea în care şoarecii se orientau pe baza reperelor vizuale) şi cea inconştientă, când coteau automat la stânga sau la dreapta, în funcţie de textura podelei, fără a se gândi conştient la semnificaţia texturii netede sau cu proemineţe. 

Unul dintre marile mistere ale minţii

Nu se cunoaşte modul în care creierul trece de la un mod de funcţionare la altul. Ceea ce e sigur e că şoarecii dotaţi cu gena umană Foxp2 s-au descurcat mult mai bine. Rezutatele acestui studiu ar putea ajuta la înţelegerea mai bună a rolului genei Foxp2 în flexibilitatea cognitivă şi la explicarea rolului ei în vorbire şi limbaj. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News