Experții ONU care veniseră în Siria au fost ținta lunetiștilor

lunetisti
lunetisti

Experţii ONU însărcinaţi cu anchetarea posibilei utilizări a armelor chimice în Siria au fost, luni ţinta, unor lunetişti neidentificaţi, obligându-i să-şi întrerupă drumul pentru a-şi schimba vehiculul, a anunţat un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite. Damascul i-a acuzat pe rebeli că au fost la originea tirurilor, potrivit televiziunii de stat siriene, citate de agerpres.ro.

"Un vehicul al echipei însărcinate să ancheteze în legătură cu armele chimice a fost atins în mod deliberat de mai multe ori de tiruri ale unor lunetişti neidentificaţi", a afirmat un oficial ONU, care a precizat că nicio persoană nu a fost rănită.

 "Trebuie subliniat din nou că toate părţile implicate trebuie să colaboreze astfel încât echipa ONU să-şi ducă la îndeplinire misiunea sa importantă", a mai spus el.

 Echipa ONU încerca, în momentul în care a fost atacată, să viziteze unul dintre locurile atacului de la 21 august în care doctori şi activişti susţin că ar fi fost folosit gaz toxic, provocând moartea a sute de civili în câteva zone din apropierea capitalei Siriei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel