Politicienii ar trebuie să dea dovadă de maturitate și responsabilitate în "scandalul steagurilor secuiești", care a tensionat recent relațiile româno-ungare, a declarat, duminică, președintele Traian Băsescu, care s-a referit și la fotografiile de la Consiliul European în care apare râzând, alături de Viktor Orban.
„În perioade de criză - și istoria este plină de astfel de exemple - promovarea naționalismului este una dintre soluțiile politicienilor care își asumă o responsabilitate limitată. Cu certitudine au existat mici gesturi, reprobabile, dar să promovezi, să împingi în tema naționalistă într-o perioadă de criză economică în care este foarte ușor să îți aliniezi oamenii la nemulțumire, mi se pare un comportament iresponsabil, și la Budapesta, și la București”, a afirmat președintele Traian Băsescu, la conferința de presă, organizată la Palatul Cotroceni.
Referitor la fotografiile în care apare alături de Viktor Orban, președintele Băsescu a precizat că râdea, „dar spunând: ușor, ușor, ușor cu pianul pe scări, în problema naționalistă”. Traian Băsescu susține că premierul ungar a avut o reacție „foarte pozitivă”. „Da, trebuie să cerem ambelor părți ponderare a mesajului și a acțiunii, pentru că este ușor să te joci cu astfel de termeni, este ușor să îți păcălești populațiile cu astfel de abordări, dar există riscul să nu te oprești când trebuie și ca lucrurile să scape de sub control. Iar o asemenea posibilitate nu ar fi decât un dezastru, și pentru România, și pentru Ungaria”, a subliniat președintele, adăugând că fondul abordării trebuie să fie „unul calm”.
"Știm că există această problemă, iar faptul că uneori un politician mai excedat stârnește lucrurile, nu este decât o probă de lipsă de maturitate, dar și de responsabilitate", a mai spus Traian Băsescu, precizând că nu încurajează folosirea unor însemne ilegale pe clădirile instituțiilor statului român.
„Sigur că niciodată nu voi încuraja utilizarea unor însemne ilegale pe instituțiile statului român, dar depinde cum abordăm acest lucru, fără propagandă, fără patos, ci cu legea în mână. Ți-am dat steagul jos, nene, poți să-l pui la tine în curte, poți să ți-l pui în week-end, poți să-l pui unde vrei, dar nu pe instituții ale statului. Deci se puteau face lucrurile mult mai decent și fără a profita pentru a încerca să mutăm problemele reale ale românilor într-un spațiu ușor de inflamat, cum este cel naționalist în perioade de criză”, a subliniat Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu