Fratele şefului talibanilor afgani a fost ucis, împreună cu alte trei persoane, vineri în explozia unei bombe într-o moschee din Balucistan, o provincie instabilă din sud-vestul Pakistanului, informează France Presse, citând surse concordante.
Decesul, care nu a fost confirmat oficial de talibani, intervine într-un moment în care rebelii şi SUA ar fi pe punctul să anunţe un acord de pace pe care îl negociază de un an.
Două surse talibane în Pakistan au confirmat moartea lui Hafiz Ahmadullah, care preluase succesiunea fratelui său, mollahul Haibatullah Akhundzada, la conducerea moscheii respective.
"S-a confirmat că unul dintre morţi este fratele lui Haibatullah", devenit şef al talibanilor în 2016, a declarat pentru AFP o sursă guvernamentală, sub rezerva anonimatului.
Numele lui "Hamdullah, fiul lui maulvi Mohammad Khan" figurează pe lista oficială a victimelor primită la spital. Maulvi ( o calificare religioasă) Mohammad Khan este tatăl lui Haibatullah Akhundzada.
Deflagraţia a fost cauzată de o bombă artizanală plasată sub un scaun destinat imamului moscheii şi activată de la distanţă, potrivit şefului poliţiei din Balucistan, Mohsin Hassan Butt.
"Bilanţul este acum de patru morţi, după ce doi dintre răniţi au decedat, şi alţi 23 de răniţi", potrivit autorităţilor.
Nicio grupare nu a revendicat atentatul, survenit la câteva zile după încheierea ultimului ciclu al convorbirilor între SUA şi talibani la Doha.
Reprezentantul special american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, afirmase că echipe de negociatori se concentraseră asupra "detaliilor tehnice" şi au fost "productive". El se află în prezent la Washington unde discută despre paşii următori.
SUA şi talibanii au început convorbiri directe în urmă cu un an. Washingtonul vrea să reducă prezenţa militară în Afganistan, unde sunt desfăşuraţi 14.000 de soldaţi americani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu