Medicul Adrian Marinescu, de la Institutul "Matei Balș" din Capitală, a reacționat în urma noului record de infectări în România.
"Suntem încă pe o curbă ascendentă și din păcate, când sunt multe infectări într-o zi, e clar că vor fi și multe persoane cu care au venit în contact și atunci este efectul de domino. Suntem în perioadă de concedii, venim în contact unii cu ceilalți și asta se întâmplă pe litoral, la munte și de altfel și în alte regiuni cum a fost Dâmbovița. Din păcate, toate lucrurile acestea, dacă nu există o perioadă de stop-joc, vor continua. Fie ne responsabilizăm și aici înseamnă și izolarea celui care e bolnav, e o regulă care trebuie să fie luată în calcul în primul rând, fie ne întoarcem la restricții, astea sunt cele două variante", a declarat Adrian Marinescu, în direct la Antena 3.
"Clar nu intrăm în panică, e nevoie de un echilibru, rămânem cu măsurile de relaxare, dar trebuie ca acele măsuri de prevenție de care tot auzim, chiar să ne intre în rutină.Și aici vorbim și de mască, care trebuie să fie purtată corect, nu doar purtată, de distanțare cu orice ocazie, igienă. Asta dacă vrem să scăpăm de alte situații mai grele cum e starea de urgență", a completat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu