Explozie de cazuri COVID în Creta. Ce trebuie să știe turiștii români: "Prima recomandare"

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Grecia extinde restricțiile din Creta. Zona se confrunta cu o explozie a cazurilor COVID, iar paturile de la Terapie Intensivă sunt ocupate în proporție de 90%. Ce trebuie să știe turiștii români.

În Creta a fost interzisă circulaţia între orele 1.00 şi 6.00 dimineaţa, iar muzica este interzisă în localuri.

"Sunt foarte mulţi români, în această perioadă, care merg în insulele greceşti. Creta am putea spune că era insula preferată din Grecia. Aşadar, avem, pe de-o parte, restricţiile clasice impuse de această listă roşie pe care se află Grecia., pe de altă parte, sunt restricţiile impuse de statul elen. Prima recomandare pe care o facem este aceea de a respecta cu stricteţe tot ceea ce prevede statul elen în materie de distanţare socială şi de protecţie împotriva coronavirusului, începând cu purtarea măştii, distanţarea socială, dezinfectantul, orele la care trebuie să fim prezenţi, condiţiile în care trebuie să fim prezenţi în anumite spaţii. Este foarte foarte important să urmărim permanent upgrade-ul pe care îl fac autorităţile atât în ceea ce priveşte condiţiile de intrare în Grecia şi de întoarcere, cât şi condiţiile de deplasare, de bună funcţionare a serviciilor pe care le primim pe parcursul vacanţei, toate aflate în strânsă legătură cu normele legate de coronavirus", a declarat Ciprian Enea, consultant în turism, la Antena 3.

Pe 29 iulie, Grecia a intrat în scenariul roșu din cauza numărului ridicat de cazuri COVID.

Țările de pe lista roșie

CNSU a revizuit joi, 12 august, lista țărilor cu risc epidemiologic. SUA, Turcia și Israel,  au trecut și ele din zona galbenă în cea roșie, ceea ce înseamnă că persoanele care vor reveni în țară din aceste destinații vor intra în carantină pentru 14 zile dacă nu sunt vaccinate anti-COVID. Lista intră în vigoare pe 15 august, de la miezul nopții. 

Principalele modificări survenite după actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat:

În zona roșie au intrat: Turcia, Muntenegru, Statele Unite ale Americii, Israel, Maroc, Puerto Rico, Costa Rica și Sint Maarten; 

În zona galbenă au intrat: 
- din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Olanda, Malta, Kuweit și Panama;
- din zona verde, în urma creșterii incidenței: Estonia, Lituania, San Marino, Finlanda, Groenlanda, Mexic, Sri Lanka, Liban, Dominica, Bermuda și Saint Lucia; în zona verde au intrat: Luxemburg, Oman și Zimbabwe.

Dacă țara din care vine persoana respectivă este în zona galbenă, persoana nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. Dacă este din zona roşie, fie persoana este vaccinată, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel