A avut loc o explozie în Germania.
Două zeci şi patru de persoane au fost rănite, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, într-o explozie produsă într-o clădire de locuinţe din oraşul Wuppertal, în vestul Germaniei, au anunţat serviciile de urgenţă locale, potrivit dpa.
Patru persoane au suferit răni grave, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Un mare număr de angajaţi ai serviciilor de urgenţă s-au deplasat la locul exploziei. Fotografiile arată un morman de moloz pe strada din faţa imobilului. 'Cum s-a produs explozia şi care au fost circumstanţele este complet neclar deocamdată', a declarat purtătorul de cuvânt, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News