Explozie la centrala nucleară Fukushima. UPDATE - Tavanul şi pereţii clădirii reactorului s-au prăbuşit - VIDEO

cutremur japonia
cutremur japonia

O explozie a fost auzită, sâmbătă, la centrala nucleară japoneză Fukushima 1, iar deasupra zonei este vizibil un nor de fum alb, a anunţat agenţia niponă Jiji.

Nivelul de radioactivitate în zonă este de 20 de ori mai mare decât cel normal, a precizat televiziunea japoneză NHK, adăugând că mai mulţi angajaţi au fost răniţi în urma incidentului.

Cele două centrale nucleare Fukushima, aflate în apropierea epicentrului cutremurului de vineri, au înregistrat avarii la sistemele de răcire.

Cei mai mulţi dintre cei 51.000 de locuitori de pe o rază de 10 kilometri de zona afectată rază au fost evacuaţi,

Tavanului şi pereţii clădirii reactorului s-au prăbuşit

Tavanul şi pereţii clădirii reactorului de la Fukushima s-au prăbuşit, anunţă televiziunea NHK, informează AFP. Postul public de televiziune i-a sfătuit pe localnici să-şi ermetizeze locuinţele, astupând uşile şi ferestrele, într-un perimetru „mai mare decât cei 10 km din zona evacuată“.

Experţii şi jurnaliştii postului NHK au sfătuit totodată persoanele din exterior să-şi protejeze căile respiratorii cu un prosop ud şi să-şi acopere cât mai mult corpul pentru a evita contacte directe ale pielii cu aerul, relatează AFP, citat de Agerpres.

Imaginile televizate au arătat pereţii unei clădiri prăbuşiţi, lăsând în picioare doar scheletul unui cadru metalic al blocului. Presiunea s-a acumulat în reactor, fiind acum de două ori mai mare decât nivelul normal, iar Agenţia niponă pentru siguranţa nucleară şi industrială (NISA) a declarat jurnaliştilor sâmbătă că ventilează „vaporii radioactivi“ pentru a diminua presiunea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel