O persoană a fost rănită şi doi copii au făcut atac de panică după explozia unei butelii, urmată de incendiu, în Harghita.
O persoană a fost rănită şi doi copii au făcut atac de panică în urma exploziei unei butelii, urmată de incendiu, într-o locuinţă din comuna Ciumani, a informat luni ISU Harghita.
La faţa locului intervin trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. A fost alertat şi SVSU Ciumani.
Incendiul a fost localizat şi au fost evacuate două persoane, iar alte trei persoane s-au autoevacuat. O femeie are arsuri minore la o mână şi a primit îngrijiri de la echipajul SMURD.
Doi copii au prezentat atac de panică, fapt pentru care a fost solicitat un echipaj SAJ. Intervenţia salvatorilor la locul incendiului este în derulare, a precizat ISU Harghita, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu