EXCLUSIV  EXPLOZIV! Mesaj de la Dan Barna. Nu vei crede ce ASCUNDE. ”Peștii preferă viermii”

Dan Barna
Dan Barna

Am descoperit culisele unui mesaj exploziv semnat de Dan Barna și trimis către electoratul țintă. 

Au mai rămas doar șase zile în care românii pot semna pentru ca alianța USR-PLUS să participe la alegerile locale din 27 septembrie. Acum, la fel ca și la alegerile prezidențiale, Dan Barna a transmis un mesaj ”personal” potențialului electorat. 

Vezi și: EXCLUSIV  M-a sunat Dan Barna. Oarecum

M-am numărat printre alegătorii din electoratul țintă, așa că am primit mesajul: ”Roxana, vreau să-ți mulțumesc pentru încrederea pe care ne-ai oferit-o în ultimii doi ani și să-ți cer sprijinul pentru alegerile care vin.”

Doctorul John Dewey, filosof american, considera că nevoia cea mai acută a naturii umane e ”dorința de a fi important”. În acest sens, un aspect important este să reții numele interlocutorului și să-i spui pe nume. Este o lecție simplă expusă de Dale Carnegie în cartea ”Secretele Succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influenți”. 

Astfel, în momentul în care îi spui pe nume interlocutorului, îi captezi atenția. Mail-ul primit de la ”Dan Barna”, un mail standard, începe cu ”Roxana”. 

Continuă prin a-mi spune că ”fiecare semnătură contează enorm pentru noi.”. Sugerează, astfel, celor cărora le trimit mesajul, că sunt importanți și contează. William James susținea că ”Cel mai profund principiu al naturii umane e dorința de a fi apreciat”. 

Cum să atragi fiecare pește cu momeala potrivită. Peștii preferă viermii

Un alt paragraf din mesaj este: ”Primarii și consilierii locali sunt cei care hotărăsc cum arată strada, iar strada ta este cel mai important loc din România. Este locul unde trăiești, unde te întâlnești cu familia, cu prietenii și vecinii. Și este normal să-ți dorești ca pe strada ta să fie curat, să respiri aer proaspăt și să te simți în siguranță.” 

În cartea citată, la pagina 58, la începutul capitolului ”Cel care poate să facă asta are întreaga lume la picioare. Cel care nu poate va merge singur pe drum”, Dale Carnegie scrie: ”Mie îmi plac foarte mult căpșunele cu frișcă, însă am descoperit că dintr-un anumit motiv straniu, peștii preferă viermii.” Prin urmare, când merge la pescuit, nu se gândește la ce preferă el, ci la ce preferă peștii, astfel că nu le pune momeală căpșuna cu frișcă. 

Și, pentru că trebuie să atragi fiecare pește cu momeala potrivită, Dan Barna atinge un punct considerat important pentru fiecare cetățean. Nu vorbește despre oraș, despre poluare, despre trafic, la modul general, ci despre strada fiecărui român. 

A vorbi despre ce-și doresc alegătorii și a le arăta cum să atingă respectivele ținte

Dale Carnegie mai spune ”singura modalitate de a-i influența pe alții constă în a vorbi despre ceea ce doresc ei și a le arăta cum să atingă respectivele ținte”. 

Dan Barna continuă: ”Alegerile locale sunt despre strada ta. Iar pe 27 septembrie tu vei alege cum va arăta pentru următorii patru ani. Semnează pentru candidații Alianței USR PLUS până pe 16 august și ajută-ne să schimbăm România.”

Seamănă, nu? 

Ca să fiu mai clară, iată mai jos cum aplică Dan Barna și USR-PLUS această tactică de influențare:

Singura metodă de a-i influența pe alții (pe alegători) constă în a vorbi despre ce-și doresc ei (cum va arăta strada ta în următorii patru ani) și a le arăta cum să atingă respectivele ținte (semnează pentru candidații USR-PLUS). 

Prin urmare, Dan Barna nu vă transmite ce vrea USR-PLUS să facă pe strada dumneavoastră, ci cum vreți voi să fie. 

*articolul e bazat pe o opinie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel