Expoziţia „Lipatti Between Worlds“ la Viena

Galeria ICR Viena prezintă în perioada 1-28 februarie expoziţia Lipatti Between Worlds, care reuneşte imagini inedite realizate de Dinu Lipatti. Vernisajul are loc miercuri, 1 februarie, de la ora 18.00 la sediul Institutului Cultural Român de la Viena. 


Publicitate

Fotografiile alb-negru recompun, asemenea unui joc de puzzle, atmosfera, mediul familial, personal, în care activitatea de pianist și compozitor a lui Dinu Lipatti (1917-1950) s-a conturat și s-a desăvârșit. Imaginile, păstrate ca suport pe negative din sticlă, au fost prelucrate din punct de vedere tehnic și artistic de membrii Asociaţiei Opus din Bucureşti, cu ajutorul Școlii de Poetică Fotografică „Francisc Mraz“ din Bucureşti, într-un proiect coordonat de Monica Isăcescu şi Ştefan Costache. 

Pasionat de tehnică și dexteritate manuală, căutând precizia, exactitatea, perfecțiunea și dorind să surprindă lumea reală și imaginară ce-l înconjura, « de copil, Dinu a devenit un excelent fotograf, care-și developa cu minuțiozitate propriile clișee, frecventând magazine de specialitate și având acasă un adevărat arsenal de trepieduri, lămpi, cârpe negre, săruri și acizi. La un moment dat, prin 1930-1931, a fost cuprins de gustul construcției de aparate de radio », povestește Valentin Lipatti, fratele artistului, în volumele Strada Povernei nr.23 și Carnet pestriț.

În 2010, Școala de Poetică Fotografică Francisc Mráz, prin profesorii Francisc Mráz și Gyuri Ilinca, a avut o contribuție decisivă la recuperarea unui fond de 28 de diapozitive, rodul preocupărilor fotografice ale lui Dinu Lipatti. A fost vorba despre 17 plăci de celuloid în format 9 x 12 cm și de 11 plăci pe sticlă în format 6 x 9 cm, toate negative. Reproducerea lor s-a făcut prin fotografiere cu un aparat digital de mare rezoluție, ele fiind ilumitate prin transparență cu ajutorul unei mese optice translucide. 

« După primirea celor două cutii de negative care aveau să vadă pentru prima oară lumina zilei, am simțit nevoia de a cunoaște mai bine detaliile vieții lui Dinu Lipatti. Am pornit timide cercetări, vizite la casa din Ciolcești, încercări de a stabili identitatea unor personaje care apăreau recurent în fotografiile sale, audiții ale puținelor imprimări rămase. Toate acestea ne-au făcut mult mai prezenți în momentele în care am reprodus și procesat acele negative uitate.

Unele negative erau degradate. Coroziuni stranii își croiseră drum pe suprafața celuloidului, descompunând chipurile într-un fel care părea să urmeze tragicele deznodăminte ale realității trăite de artist.

Sensibilitatea lui Dinu Lipatii, rafinamentul său de pianist se transformă – cu fibre de subconștient – în modul în care fotografiază. Calea acestui subconștient a fost atât de eficientă încât ceea ce ar putea să pară o simplă fotografie de familie, se transformă într-un protret de grup plin de expresivitate și căldură », mărturisesc Francisc Mraz și Gyuri Ilinca. 

Proiectul face parte din seria de manifestări organizate de Institutul Cultural Român de la Viena pe parcursul anului 2017, în contextul aniversării a 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel