Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei vă invită joi, 14 septembrie 2017, orele 16.00 la vernisajul expoziţieiŞtefan Luchian între tradiţie şi modernitate, deschisă în perioada15 septembrie – 5 noiembrie 2017, la sediul muzeului din Chişinău.
Publicitate
Expoziţia este organizată din iniţiativa comună a Muzeului Naţional de Artă al României și a Muzeului Național de Artă al Moldovei, rezultat al unei mai vechi dorințe de colaborare între cele două țări. Selecția cuprinde câteva dintre cele mai reprezentative lucrări ale pictorului, ilustrative pentru toate etapele de creație și marchează astfel trecerea a o sută de ani de ani de la dispariția artistului.
Format inițial în ambianța academistă a Școlii de la București dar fascinat de timpuriu de maniera nouă de a picta a lui Grigorescu, Luchian își continuă pregătirea la München şi apoi la Paris. Aici frecventează nu doar atelierele academiste ci și expozițiile artiștilor contemporani și se familiarizează cu ideile care circulau în mediile artistice. Puternicul filon realist al lucrărilor cu tematică socială (La împărţitul porumbului, Mahalaua Dracului, Ghereta din Filantropia) este urmat de unul de natură lirică ce străbate atât unele peisaje (Peisaj cu trei căpiţe) cât și, mai ales, naturile statice cu flori (Anemone, Trandafiri, Scara cu flori). Selecția nu putea trece cu vederea faimosul Autoportret, subintitulat sugestiv și modest, „un zugrav”.
Parcursul expozițional urmărește astfel nu doar evoluția cronologică a tematicii ci și calitatea novatoare a picturii lui Luchian, marcată de o deschidere a paletei cromatice, de contraste cromatice și tonale îndrăznețe, de o picturalitate cuceritoare a graficii.
Cele 26 de lucrări selectate recreează sugestiv parcursul de excepție al unui artist care reprezintă magistral începuturile modernității românești, constituind o întâlnire demult așteptată.
Un catalog bogat ilustrat, cu texte de Liliana Chiriac și Elena Olariu şi o cronologie realizată de Ilinca Damian,tipărit cu sprijinul financiar al Fundației ”Familia Sturza”, însoțește expoziția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu