Expoziţie dedicată patrimoniului istoric al României - prezentată în Belgia, la festivalul Europalia

O expoziţie dedicată patrimoniului istoric al României, ce reuneşte sute de artefacte şi seturi de piese antice descoperite pe teritoriul ţării noastre, prezentat ca spaţiu de interferenţă al civilizaţiilor scitică, greacă, celtică, dacică, getică şi romană, va fi deschisă la Muzeul Gallo-Roman din Tongeren (Belgia), în perioada 19 octombrie 2019 - 26 aprilie 2020, în cadrul festivalului Europalia.

Publicitate

Potrivit unui comunicat al Muzeului Naţional de Istorie a României, transmis AGERPRES, intitulată "Dacia Felix. The Glorious Past of Romania"/ "Dacia Felix. Trecutul glorios al României", expoziţia va fi vernisată vineri, de la ora 19,30, în prezenţa preşedintelui interimar al Institutului Cultural Român, Mirel Taloş, a primarului localităţii Tongeren, Patrick Dewael, a directorului general Europalia International, Koen Clement, a directorului MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a directorului ICR Bruxelles, Liliana Ţuroiu, şi a directorului Muzeului Gallo-Roman din Tongeren, Bart Distelman, citează Agerpres.

În cadrul proiectului expoziţional sunt prezentate 298 de artefacte şi seturi de piese antice, atât obiecte şi cercetări arheologice mai vechi, cât şi artefacte descoperite în ultimele două decenii. Selectate şi amplasate după un concept al Muzeului Gallo-Roman din Tongeren, exponatele provin de la MNIR şi de la alte 18 instituţii muzeale din ţară, care au contribuit la realizarea acestui proiect amplu.

Timp de mai bine de şase luni, vizitatorii Muzeului Gallo-Roman din Tongeren - distins, în 2011, cu prestigiosul European Museum of the Year Award (EMYA) - vor avea prilejul unui amplu şi inedit periplu prin culturile antice documentate în cuprinsul spaţiului românesc actual, văzut ca loc de convergenţă a numeroase civilizaţii majore pentru moştenirea culturală a Europei şi a umanităţii, precizează MNIR.

Printre cele mai spectaculoase piese din patrimoniul cultural românesc expuse în cadrul expoziţiei din Belgia se numără: Rhyton-ul din argint descoperit la Poroina Mare, judeţul Mehedinţi, datând din secolele IV - III a. Chr.; o inscripţie dedicată lui Caracalla, Ilişua "Vicinal" (Arcobara/ Arcobadara), comuna Uriu, judeţul Bistriţa-Năsăud, placă din gresie calcaroasă dedicată împăratului roman Caracalla, datând din anul 213 p. Chr., remarcabilă şi pentru că face referire la o unitate militară care a activat în Dacia, dar a avut zona de recrutare în regiunea în care se află în prezent oraşul belgian Tongeren; Coiful de la Ciumeşti, judeţul Satu Mare, realizat din bronz, datând din secolul al V-lea a. Chr.

De asemenea, vor mai fi expuse: o cupă cu picior şi alte obiecte din Tezaurul de la Sâncrăieni, judeţul Harghita, datând din secolul I a. Chr.; o statuetă de tip Tanagra de la Cetatea Callatis - Mangalia, judeţul Constanţa, din lut ars, datând din secolele IV - III a. Chr.; Aplica zoomorfă descoperită la Stânceşti, judeţul Botoşani, lucrată din foaie de aur, datând din secolul al V-lea a. Chr., reprezentativă pentru civilizaţia scitică; Coiful getic de la Coţofeneşti, comuna Poiana Vărbilău, judeţul Prahova, datând din prima jumătate a secolului al IV-lea a. Chr, piesă din aur masiv, cântărind 821,35 grame, aproape intactă.

Expoziţia, care se doreşte a fi un "exerciţiu de înţelegere a unei civilizaţii actuale, cea românească, din perspectiva raportării la un trecut comun european", este organizată de MNIR, Institutul Cultural Român şi Muzeul Gallo-Roman din Tongeren, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Ministerului Afacerilor Externe.

Situat în provincia Limburg, regiunea Flandra, Tongeren este cel mai vechi oraş din Belgia şi unul dintre cele mai vechi oraşe europene, făcând parte din Most Ancient European Towns Network. În perioada Imperiului Roman, a fost capitala provinciei romane Civitas Tungrorum, fiind cunoscut ca Aduatuca Tungrorum.

Festivalul Europalia este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia şi în ţări învecinate - Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. ICR este coordonatorul participării României, ca ţara invitată de onoare, la cea de a 27 a ediţie a Festivalului Europalia, proiect de anvergură desfăşurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020 şi implementat în colaborare cu MAE, MCIN şi Secretariatul General al Guvernului, alături de Europalia International, organizatorul manifestării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel