Ministerul român de externe știa că Madagascarul este gata să-l extrădeze pe Radu Mazăre, dar nu a răspuns nici până astăzi solicitării oficiale privind eliberarea unei copii după mandatul internațional de arestare, de care autoritățile acestei țări aveau nevoie, potrivit legii, pentru a-l extrăda, a declarat în exclusivitate la RFI România Serge Rameau, Consul general onorific al Madagscarului la București.
Publicitate
”După condamnarea domnului Mazăre am fost convocat de ministrul de externe al Madagascarului, care mi-a cerut explicații, pentru că acolo nimeni nu înțelegea cine e dl Mazăre, de ce a venit în țara noastră, etc. I-am explicat toată situația iar el mi-a explicat că nu avem un acord de extrădare cu România. Am răspuns că România este membră UE și că lucrurile trebuie făcute în mod convenabil, cu respectarea legilor. El mi-a răspuns că din punct de vedere judiciar este dispus să dea Cezarului ce e al Cezarului, dar că are nevoie de copia mandatului internațional de arestare", a explicat Serge Rameau.
"Eu atunci m-am întors în România, am făcut o notă verbală către MAE român și am cerut copia mandatului, pentru că nu am vrut să mi se reproșeze ceva ulterior, să nu fim acuzați de obstrucționare. Așadar România știa că Madagascar era gata să coopereze, dar era nevoie de acest document. Nu am primit nici până azi un răspuns”, a mai declarat consulul onorific al Madagascarului la Bucureşti.
Înalta Curte a trimis la ministerul Justiţiei actele necesare extrădării lui Radu Mazăre, astfel încât procedura poate fi demarată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu