Gigantul petrolier american ExxonMobil a anunţat marţi că se va retrage din ultimul său proiect major din Rusia şi nu va mai investi în ţară, urmând astfel exemplul multor concurenţi internaţionali după invazia Ucrainei, notează AFP.
În numele unui consorţiu incluzând filiale ale companiei ruse Rosneft, o companie indiană şi o companie japoneză, ExxonMobil gestionează din 1995 proiectul Sakhalin-1, situat în extremitatea de est a ţării, în nordul Japoniei, şi deţine 30% din active.
'Ca răspuns la evenimentele recente, începem procesul de închidere a operaţiunilor şi luăm măsuri pentru a ieşi treptat' din acest proiect petrolier, a indicat grupul într-un comunicat. 'Având în vedere situaţia actuală', ExxonMobil a ales să nu investească în noi proiecte în Rusia. Moscova a lansat joi invazia Ucrainei, provocând o undă de şoc la nivel internaţional şi declanşând o salvă de sancţiuni economice occidentale împotriva Rusiei. Multe companii au ales să se distanţeze, începând cu sectorul energetic.
ExxonMobil urmează, astfel, exemplul unor concurenţi internaţionali, precum grupurile britanice Shell şi BP, italianul Eni sau norvegianul Equinor, care şi-au propus să renunţe la acţiunile lor în mai multe proiecte comune cu companii ruseşti. Francezii de la TotalEnergies au înclinat mai degrabă spre statu quo, alegând să nu părăsească Rusia, dar să nu investească mai mulţi bani acolo.
Guvernul rus a anunţat marţi că pregăteşte un decret pentru a opri această hemoragie, impunând restricţii temporare la ieşirea investitorilor străini din activele ruseşti. ExxonMobil a subliniat că retragerea sa din ţară nu va fi imediată. 'În calitate de operator al Sakhalin-1, avem obligaţia de a asigura siguranţa persoanelor, protecţia mediului şi integritatea operaţiunilor', a detaliat grupul.
'Procesul de încetare a activităţilor va trebui gestionat cu atenţie şi coordonat îndeaproape cu partenerii în participaţiune pentru a ne asigura că se desfăşoară în siguranţă', a adaugă el. Proiectul Sakhalin-1 este singurul proiect major la care ExxonMobil mai era prezent în Rusia, grupul retrăgându-se din două asociaţii mixte după impunerea unor sancţiuni anterioare împotriva Rusiei după invadarea Peninsulei Crimeea în 2014.
Grupul a indicat recent pe site-ul său că are birouri şi la Moscova şi Sankt Petersburg şi are aproximativ de 1.000 de angajaţi acolo. În ultimul său raport anual, ExxonMobil şi-a evaluat activele din Rusia la aproximativ 4 miliarde de dolari, care rămâne o mică parte din activele sale totale (217 miliarde de dolari), precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News